Ziarul electronic al arădenilor

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 4 – 17 martie 2024.

În Banat, în primele două zile din interval vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale valorilor diurne în jurul a 17 grade și ale celor nocturne de 5…6 grade.

Ulterior, valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 8 martie, când se vor înregistra medii ale maximelor de 11 grade și ale minimelor de 1…2 grade.

În restul intervalului vor mai fi variații termice, dar în general tendința va fi de creștere a valorilor de temperatură și se vor înregistra medii diurne de 13…16 grade și nocturne de 3…5 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în zilele de 6, 7 și 8 martie și după data de 11 martie.

În Crișana, la începutul intervalului vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale valorilor diurne de 18 grade și ale celor nocturne în jurul a 4 grade.

În perioada 5-8 martie, valorile termice vor fi în scădere și se vor înregistra medii ale maximelor de 10…11 grade și ale minimelor în jurul a 1 grad.

În restul intervalului vor mai fi alternanțe termice, dar în general tendința va fi de creștere a valorilor de temperatură și se vor înregistra medii diurne de 12…15 grade și nocturne de 3…5 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în zilele de 6, 7 și 8 martie și după data de 11 martie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.