Ziarul electronic al arădenilor

Cod galben. Caniculă urmată de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină

Meteorologii au emis, pentru luni, un Cod galben de caniculă şi disconfort termic în sudul, estul şi local în vestul ţării. Începând din cursul nopţii de luni spre marţi, va fi Cod galben de ploi torenţiale, cu descărcări electrice, vijelii şi grindină, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local la munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabil luni.

„În intervalul menţionat, în regiunile sudice, estice, local în cele vestice şi pe arii restrânse în cele centrale, disconfortul termic va fi accentuat şi va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade şi izolat 37…38 de grade în Lunca Dunării“, arată ANM.

Potrivit meteorologilor, şi în zilele de 1 şi 2 septembrie, local în regiunile extracarpatice disconfortul termic se va menţine accentuat şi va fi caniculă.

O altă atenţionare Cod galben, pentru instabilitate atmosferică, va fi valabilă din noaptea de luni spre marţi, de la ora 3.00, până marţi seară, la ora 23.00.

„În intervalul menţionat, la început în Banat, Crişana, apoi cu precădere în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp“, transmite ANM.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.