Ziarul electronic al arădenilor

CJ Arad va cofinanța restaurarea Muzeului Orăşenesc Lipova

Proiectul de restaurare a Muzeului Orăşenesc Lipova va fi cofinanțat de Consiliul Județean Arad, lucrările fiind estimate la suma totală de 2,5 milioane de euro.

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, alocarea sumei de 550.000 de euro pentru cofinanţarea acestui proiect.

„Prin votul consilierilor judeţeni, susţinem şi cofinanţăm, cu suma de 550.000 euro, proiectul de restaurare a Muzeului Orăşenesc Lipova, proiect ce urmează a fi depus de Complexul Muzeal Arad în cadrul apelului de proiecte privind Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice, finanţat prin Programul Ro-Cultura/Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2014-2021“, a declarat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Răzvan Cadar.

Autorităţile judeţene consideră că începerea proiectului, în valoare totală de 2.550.000 euro, „este absolut necesară pentru revitalizarea acestui monument istoric printr-o serie de acţiuni de valorificare şi promovare a patrimoniului muzeal în rândul publicului arădean şi mai ales al celor care aleg Valea Mureşului drept destinaţie turistică“.

Muzeul Orăşenesc Lipova este parte a Complexului Muzeal Arad şi funcţionează, din 1958, într-o clădire construită în secolul al XVIII-lea.

Clădirea muzeului necesită o serie de reparații, fiind identificate degradări atât ale finisajelor, cât şi ale elementelor de structură. Pentru a se asigura păstrarea integrităţii structurale şi îmbunătăţirea calităţii spaţiului trebuie să se realizeze intervenţii de restaurare.

Este necesară restaurarea faţadelor exterioare şi interioare, deoarece acestea prezintă zone de tencuială decapată. La nivelul demisolului sunt prezente infiltraţii de apă de capilaritate care trebuie tratate.

De asemenea, există zone la nivelul învelitorii ce necesită reparaţii de urgenţă pentru prevenirea deteriorării interioarelor. Instalaţiile electrice de iluminat, priză, supraveghere şi alarmă trebuie schimbate în totalitate. Instalaţiile sanitare trebuie modificate, inclusiv branşamentul la reţeaua de apă şi racordul la sistemul de canalizare al oraşului Lipova. Asigurarea agentului termic în prezent este realizată prin centrala pe gaz cuplată la butelia amplasată în curtea interioară şi prin sobe ceramice – un factor de risc al apariţiei incendiilor.

La nivel structural există o fisură între clădirea realizată în anul 1836 de familia Missits şi extinderea din anul 1927 făcută de Sever Bocu. Este necesară consolidarea de urgenţă a extinderii, aceasta fiind zona din clădire cu cele mai multe deteriorări la nivelul structurii.

Clădirea nu deţine autorizaţie de funcţionare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad. Prin reparaţiile capitale propuse în proiectul de restaurare se vor asigura condiţiile impuse de legislaţia în vigoare pentru clădirile monument istoric în care se desfăşoară activităţi de expunere.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.