Primăria Municipiului Arad demarează o campanie pro vaccinare cu scopul atingerii, în cel mai scurt timp, a procentului de persoane imunizate, astfel încât să poată fi eliminate toate restricțiile impuse de pandemia de coronavirus.
Anunțul a fost făcut, marți, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, viceprimarul Lazăr Faur şi directorul DSP, Horia Timiş.
Astfel, începând de miercuri va funcționa un centru drive-thru în parcarea Real/Remarkt, iar în perioada 6 – 8 mai Primăria organizează maratonul vaccinării. De asemenea, autoritățile au anunțat că, din această săptămână se dă startul campaniei de vaccinare la domiciliu
„Suntem convinși că încă mai sunt arădeni care își doresc să se vaccineze. Venim în întâmpinarea lor punându-le la dispoziție un drive-thru, organizând un maraton al vaccinării, în holul Primăriei, și, mai mult decât atât, pentru că ne dorim să fim pro-activi, ne deplasăm la domiciliul celor care solicită imunizarea și îi vaccinăm. În acest fel sunt sigur că vom reuși să avem un număr mai mare de oameni care vor fi vaccinați. Fiecare viață contează”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Astfel, de miercuri va funcționa primul drive-thru din municipiu și cel de-al treilea din țară (după cel din Deva și cel din Cluj-Napoca) în parcarea Real/Remarkt, pentru o perioadă nedefinită. Acest centru va fi deschis zilnic, între orele 8.00 – 20.00.
„Suntem pregătiți pentru a vaccina un număr cât mai mare de arădeni care merg la cumpărături înainte de Paști. Durează 15 minute să te imunizezi, pe loc și fără programare”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.
Autoritățile au mai anunțat că în perioada 6 – 8 mai, Primăria Arad dă startul maratonului vaccinării. Arădenii care doresc să se vaccineze, fără programare, sunt așteptați în holul Palatului Administrativ, unde se vor putea imuniza pe loc, fără vreo programare prealabilă.
„Este foarte important să ne vaccinăm. Este singurul pașaport spre libertate a cetățenilor. Avem mai multe campanii, aceasta este una dintre ele. Așteptăm cât mai mulți arădeni. Avem suficiente doze de vaccin, toate vaccinurile sunt sigure și este foarte bine să ne informăm din surse autorizate atunci când discutăm despre vaccinuri.“, a subliniat Horia Timiș, directorul DSP Arad.
Și tot în municipiu, la inițiativa Primăriei Arad, se dă startul, chiar din această săptămână, campaniei de vaccinare la domiciliu.
În acest scop sunt puse la dispoziția celor interesați două numere de telefon la care se pot face programări pentru vaccinare: 0783. 121.105 și 0257.254.923.
„Menționăm faptul că pentru toate cele trei campanii este pus la dispoziția arădenilor vaccinul Pfizer, datorită popularității sale, dar sunt disponibile şi vaccinurile Moderna şi AstraZeneca, pentru cine optează pentru altă variantă. În acest moment, peste 63.000 de arădeni sunt vaccinați și se așteaptă ca până la finele lunii mai să fie depășit pragul de 100.000 de arădeni imunizați“, a informat Primăria Arad.