VIDEO O bătaie iscată un bărbat care și-a surprins soția în timp ce pleca cu un alt bărbat a necesitat intervenția forțelor de ordine, în cursul serii de vineri, în zona Piața Romană din municipiul Arad.
În jurul orei 20.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a fost sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, că în zona Piața Romană este în desfășurare un scandal între mai multe persoane.
„Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu a plecat de urgență la adresa indicată și împreună cu un echipaj de poliție locală au intervenit în aplanarea conflictului între doi bărbați și o femeie. Având în vedere faptul că unul dintre bărbați necesita de urgență îngrijiri medicale de specialitate, jandarmii au solicitat un echipaj de ambulanță“, a informat IJJ Arad.
În urma verificărilor preliminare efectuate s-a constatat faptul că, femeia, împreună cu unul dintre bărbați, intenționau să urce într-un taximetru, moment în care au fost observați de soțul femeii.
„Acesta a deschis ușa autoturismului și a început să-l lovească pe celălalt bărbat cu pumnii și picioarele, provocându-i mai multe răni. Celălalt bărbat a răspuns atacului, iar, la un moment dat, a spart cu piciorul parbrizul autoturismului“, au precizat reprezentanții IJJ Arad.
Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Județean Arad.
Jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați, în parte, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe și distrugere.
În continuare, polițiștii vor efectua cercetări în acest caz.
video: IJJ Arad