Un bărbat din comuna arădeană Vinga este cercetat penal pentru că a omorât pisica unui vecin, pe motiv că aceasta i-a intrat în grădină şi i-ar fi produs pagube printre plante.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, este cercetat de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor.
Conform polițiștilor, bărbatul din Vinga, în ziua de 4 mai, a omorât cu o sapă un exemplar din specia felină (pisică), din cauza pagubelor pe care aceasta le-ar fi produs în grădina imobilului unde domiciliază.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere cu intenție, fără drept, a animalelor, conform Legii 205/2004“, se arată într-o informare remisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.