Ziarul electronic al arădenilor

Bacalaureat 2020, în Arad. Promovabilitatea – 56,16%, mai mică decât în 2019

Doar 56,16% dintre absolvenţii de liceu din judeţul Arad care au susţinut Bacalaureatul au fost declaraţi promovaţi, înainte de contestaţii, procentul fiind mai mic decât anul trecut, când 60,7% obţinuseră media minimă necesară.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, dintre cei 3.148 de candidaţi prezenţi la probe, 1.768 au fost declaraţi promovaţi.

Patru dintre candidaţi au obţinut media 10, faţă de doi elevi cu medie maximă înregistraţi în 2019. Trei candidați de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și unul de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” sunt cei care au obținut, anul acesta, de media 10.

Note de 10 la diferite probe au fost obţinute de 236 de candidaţi, cele mai multe (121) la proba la alegere a profilului şi a specializării. La Matematică au fost obţinute 29 note de 10, iar la Limba şi literatura română, 21 de note de 10.

Conform ISJ, 248 de candidaţi au absentat la Bacalaureat, iar patru au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceştia din urmă nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.