Ziarul electronic al arădenilor

Avertizare meteo. Cod galben de vânt puternic în judeţul Arad

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de joi în 27 de judeţe, printre care și Arad.

Conform meteorologilor, între orele 6.00 – 21.00, vântul va avea intensificări temporare în nord-vestul şi centrul ţării cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 80 km/h.

În zona montană, vântul va avea intensificări, cu viteze de 70 – 90 km/h, în timp ce la altitudini de peste 1.700 de metri, îndeosebi în Carpaţii Orientali, rafalele vor depăşi 90 – 120 km/h, spulberând zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii.

Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod galben de vânt sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

ANM precizează că intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40 – 50 km/h se vor semnala local şi în restul teritoriului, iar în noaptea de joi spre vineri (4/5 februarie) vântul va mai prezenta intensificări în zona de munte şi în nord-est.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.