Actrița Oltea Blaga va sărbători 30 de ani de carieră la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad cu spectacolul „Ție, Doamne!“
În cea mai plină de semnificații și emoții săptămână a anului, Săptămâna Patimilor, pe scena sălii Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad va avea loc, în 15 aprilie, de la ora 19.00, o întâlnire teatrală de suflet. Este vorba despre un spectacol de poezie religioasă, un demers profund și sensibil pe care actrița Oltea Blaga îl dăruiește ca un semn de recunoștință divinității, Celui care I-a călăuzit pașii și I-a dăruit harul de a trăi prin artă. „Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am pășit pentru prima dată pe scena teatrului. 30 de ani de muncă,…
