Ziarul electronic al arădenilor

Aradul, declarat focar de infecție cu COVID-19 UPDATE La Arad nu s-a luat în calcul impunerea carantinei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, că în România, în prezent, sunt trei focare de infecţie cu COVID-19: Suceava, Arad şi Deva.

„În acest moment, avem trei focare de infecţie – Suceava, Arad şi Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situaţia şi urmează, în perioada următoare, şi Deva. Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile şi să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficienţelor“, a anunţat Tătaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, miercuri, în vizită în Arad, la Spitalul Clinic Judeţean, pentru a verifica modul în care este primit un pacient care nu ştie că este infectat cu coronavirus, el declarând că nu se poate vorbi de neglijenţă, în privinţa infecţiilor din acest spital, dar că „poate la un moment dat lipsa protecţiei” ar fi de vină.

Ministrul Sănătăţii a explicat că la Arad a avut loc o transmitere comunitară a coronavirusului, după mai multe cazuri neidentificate la început. Tătaru a fost impresionat de o tănără rezidentă din Sicilia care lucra la corturile de triaj din curtea Spitalului Judeţean Arad.

„E o transmitere comunitară extinsă în acest moment, nişte cazuri neidentificate la început, dispersia s-a făcut pe ce însemna personal medical, de la personal medical la ceea ce însemna pacienţi. Avem un personal medical cu un moral relativ scăzut, dar am fost impresionat aici, cel puţin la corturi, să văd o tânără rezidentă din Sicilia care ne tratează pe noi. Cred că şi acesta este un motiv pentru care medicii noştri ar trebui să înţeleagă că este un moment în care trebuie să fim împreună toţi, este un moment în care ar trebui să ne gândim la cei din judeţul arad, să ne gândim la cei din judeţele limitrofe”, a declarat Tătaru.

Întrebat de ce crede că au fost cazuri de infecţii în spital, Tătaru a spus că nu poate vorbi de neglijenţă, dar că o explicaţie ar fi lipsa protecţiei.

„La început a fost cazul sau cazurile neidentificate sau asimptomatice sau cu simptome nespecifice care au dat o transmitere locală, urmând apoi între cadrele medicale şi apoi între pacienţi să continue această transmitere şi am ajuns unde am ajuns astăzi. Nu pot să spun neglijenţă, poate că la un moment dat lipsa protecţiei, neidentificarea acelui caz şi atunci toate s-au dus de la sine”, a declarat Tătaru.

UPDATE

Potrivit ministrului, în cazul municipiilor Arad şi Deva nu s-a luat în calcul, în acest moment, impunerea carantinei.

El a precizat că pentru a introduce acest regim într-un oraş sunt avuţi în vedere o serie de indicatori: numărul de cazuri, creşterea accentuată a acestuia, afectarea personalului medical, afluxul crescut al persoanelor din afara acelei comunităţi sau ieşirea crescută către alte localităţi care nu au acelaşi grad de transmitere locală.

ƒÎn condiţiile în care INSP-ul face studii repetate în fiecare zi, odată cu evoluţia locală, cu transmiterea locală accentuată sau nu, cu evoluţia numărului de cazuri, cu implicarea personalului medical, cât şi cu numărul deceselor, avem anumiţi indicatori care ne raportează la un moment dat necesitatea intrării în carantină a unui oraş“, a explicat Tătaru.

„Deocamdată sunt carantine care se aplică la nivelul unităţilor sanitare“, a menţionat el.

CITITI SI: Ministrul Sănătății, la Arad: „A avut loc o transmitere comunitară a coronavirusului, după mai multe cazuri neidentificate“

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.