Fostul portar al echipelor UTA Arad și Steaua București, Helmuth Duckadam, supranumit „eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat patru lovituri de departajare consecutive, intrând, astfel, în Cartea Recordurilor, a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.
„Se conferă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti domnului Helmuth Duckadam în semn de recunoaştere pentru promovarea şi susţinerea sportului românesc. (…) Este supranumit Eroul de la Sevilla, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos, având o contribuţie enormă la câştigarea trofeului de către Steaua Bucureşti, care a câştigat meciul cu 2-0”, se arată în proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului București.
Helmuth Duckadam a făcut primii paşi în fotbal în comuna natală, la echipa Semlacana, în 1974, debutând apoi ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, trei ani mai târziu.
În 1982 ajunge la Steaua Bucureşti, unde se impune treptat ca titular.
În acelaşi sezon în care reuşeşte performanţa de pe stadionul „Sanchez Pizjuan“ din Sevilla, cariera de fotbalist a lui Duckadam este întreruptă din cauza unui anevrism care a impus o intervenţie chirurgicală la braţul drept, astfel că trebuie să iasă din fotbalul de performanţă la doar 27 de ani.
În 2008, fostul portar a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Meritul Sportiv, pentru rolul avut în câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua Bucureşti, în 1986.
Primarul general al Capitalei, Gabriel Firea, a conferit, marţi seara, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Teatrul Odeon, titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti unui număr de 13 personalităţi din domeniul academic, artistic, sportiv şi medical, care au primit această distincţie în urma votului acordat de Consiliul General în acest an.
Titlul a fost conferit: Cristinei Neagu, Maiei Morgenstern, Cezarei Dafinescu, Ilenei Stana Ionescu, lui Eugen Simion, Ivan Patzaichin, Mircea Lucescu, Helmuth Duckadam, George Mihaiţă, Marius Bodochi, Cătălin Constantin Badiu, Nicolae Istudor şi Pavel Năstase.
De asemenea, au fost acordate plachete onorifice lui Corneliu Aluneanu şi Ştefan Nica, doi seniori care împlinesc în Anul Centenar vârsta de 102, respectiv 100 de ani.
Acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local.
foto: Facebook/ Helmuth Duckadam