Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Alarmă falsă. Bărbatul care a sunat la 112 acuzând dureri de cap și stări de leșin, căutat de autorități

Autoritățile a anunţat că se fac demersuri pentru identificarea persoanei care a sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa că s-a rătăcit pe câmp şi i s-a făcut rău.

Bărbatul a fost căutat, joi, de elicopterul SMURD, pompieri din două judeţe, Arad și Timiș, şi câini de urmă, însă salvatorii spun acum că ar putea fi o alarmă falsă. IPJ Timiş a anunţat, vineri, că nu au fost reluate căutările bărbatului care a sunat, joi, la 112, pentru a anunţa că se simte rău, suspectând că a fost o alarmă falsă.

Cel care a sunat la numărul 112 anunţa că s-a rătăcit în zona localităţii Maşloc, că i s-a făcut rău şi ar fi leşinat chiar în timp ce vorbea cu dispecerii. Cu ajutorul aplicaţiei Cord Com s-a determinat raza de acţiune şi au fost mobilizate forţele. Au sosit imediat şi pompieri din Arad care s-au alăturat căutărilor.

Locul a fost survolat şi cu elicopterul SMURD pentru a-l prelua cât mai repede pe bărbatul despre care se credea că este inconştient.

Căutările au durat mai multe ore, până seara când salvatorii s-au retras fără să îl găsească pe presupusul rătăcit.

Acum, salvatorii cred că au de-a face cu o alarmă falsă.

„S-au făcut demersuri pentru identificarea şi localizarea persoanei şi a numărului de telefon. Din informaţiile deţinute, se pare că este vorba de o alarmă falsă urmând a se lua toate măsurile ce se impun”, transmit reprezentanţii ISU Timiş.

Dacă va fi prins, cel care a făcut o glumă proastă va fi amendat cu pana la o mie de lei şi va fi pus să plătească şi contravaloarea intervenţiei salvatorilor.

CITITI SI: Acțiune de căutare a unui bărbat care a sunat la 112, acuzând dureri de cap şi stare de leşin

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.