Ziarul electronic al arădenilor

18 cetăţeni străini ascunşi într-un automarfar, descoperiți la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota au descoperit ascunși, în interiorul unui automarfar, optsprezece cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Migranții au fost descoperiți, sâmbătă, în jurul orei 7.00, când la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc V.S., în vârstă de 47 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în Germania. Conform documentelor de însoţire, şoferul transporta mobilier metalic cu destinaţia Germania.

„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunse în semiremorcă, printre mărfuri, optsprezece persoane. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, Siria şi Turcia, grupul fiind format din 9 bărbați, 8 femei şi un minor.

În cadrul cercetărilor, s-a mai stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 20 şi  50 de ani, iar minorul este în vârstă de 16 ani, toți cei în cauză intenţionând să ajungă în Germania“, a informat Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, urmând a fi dispuse în continuare măsurile legale care se impun.

Un caz  similar s-a înregistrat în cursul zilei de vineri, tot la PTF Nădlac II, când polițiștii de frontieră au descoperit ascunși într-un camion, încărcat cu role de aluminiu, douăzeci și cinci de cetățeni irakieni, sirieni și iranieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Și în acest caz șoferul era un cetățean turc, care în prezent este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.