Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Accident la Zerind. O daneză în vârstă de 74 de ani, transportată la spital

O femeie în vârstă de 74 de ani, cu cetățenie daneză, a fost transportată la spital, după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a părăsit partea carosabilă.

Evenimentul rutier a avut loc joi, în jurul orei 15.40, pe DN 79, în zona localității Zerind.

„Din cercetări a reieșit că o femeie de 74 de ani, de cetățenie daneză, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, în Zerind, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind de pe partea carosabilă. Femeia a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că femeia nu se afla sub influența alcoolului“, a informat IPJ Arad.

ISU Arad a transmis că femeia, conștientă și cooperantă, a rămas blocată în autoturism. „Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale. La locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD, iar în urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital. Victima prezintă traumatisme la nivelul zonei lombare“, a informat ISU Arad.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

foto: ISU Arad

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.