– Ai citit cartea lui Iona. Ce ți s-a părut important de reținut?
– Că nu e doar povestea lui. Poate fi și povestea mea, a tuturor celor care, la răstimpuri – sau mereu -, „se fac ” că vor să îndeplinească Voia Domnului. Nu fug de Dumnezeu în sensul clasic, dar fug de anumite lucruri la care ne cheamă El și care nu ni se par potrivite sau care ni se pare că ne-ar cere un efort prea mare…
– Deci recunoști că există și în tine un „model Iona”.
– Da. Uneori fac – cum-necum – ce trebuie, dar nu așa cum ar ațtepta El să fac. Asta mă sperie și atunci, parcă-mi vine și mie să fug…
– Dar de ce crezi că a fugit Iona?
– Simplu, pentru că, ispitit de fire, n-a vrut să facă întocmai și la timp ceea ce îi cerea Dumnezeu. Ca să nu vorbim că mai avea el și un dinte pentru niște oameni, pe care, ajutat și aici de fire, îi disprețuia.
– Dar tu, de ce fugi când fugi?
– Pentru că uneori chemarea lui Dumnezeu mă scoate din zona de confort. Pe de altă parte, pentru că mă tem de reacția oamenilor și, nu de puține ori, pentru că nu vreau să-mi pierd liniștea, așa călduță cum e ea.
– Iona nu doar a fugit. El, insist, ispitit de fire, a și mimat ascultarea. E o altă problemă că a făcut-o prost: a mers la Ninive, dar cu inima era în altă parte. Iar asta, să fim de acord, e, în cel mai bun caz, ipocrizie.
– Să știi că asta mă lovește direct. Mă trezesc de atâtea ori că fac ce-mi cere Domnul fără să am în inimă voia lui Dumnezeu.
– Exact. Ascultarea mimată este atunci când comportamentul e corect, dar motivația e greșită.
– Și asta, pot să confirm, se vede în mine când slujesc fără bucurie, iert, dar de fapt nu iert, predic doar de dragul cuvintelor, iar dacă fac binele, rămâne în mine un gust amar, nici eu nu știu de ce.
– Hai să mai vedem un aspect din povestea lui Iona – știm că s-a supărat atunci când Dumnezeu a arătat har și altora. Cum apreciezi? E normal?
– Nu. Mărturisesc că, uneori, și eu mă supăr când, zgândărit de fire, observ că Dumnezeu binecuvântează pe cineva pe care eu nu-l consider „demn”.
– Așa și Iona. Ispitit de fire, el nu suportă ca Dumnezeu să fie bun cu cineva pe care el nu-l place.
– Și eu am momente în care vreau dreptate pentru alții și har numai pentru mine.
– Nu ești singur, dar asta nu te scuză prea mult. Altceva: Iona a plâns pentru o plantă, dar nu și pentru un oraș întreg. Ce-ți spune asta?
– Că era mai atașat de confortul lui, de micile lui tabieturi, de minusculul său imperiu de calm și liniște, nu și de oamenii pe care Dumnezeu i-a avut, atunci, în vedere.
– Dar tu?
– Eu, mărturisesc că uneori mă doare mai mult pierderea liniștii mele decât suferința celor din jur.
– Mai departe: Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: „Îți este bine să te mânii?”
– Întrebarea asta mă dezarmează. Pentru că uneori chiar simt că „îmi este bine” să mă țin de supărarea mea.
– Dar știi că Dumnezeu nu l-a întrebat ca să-l condamne, ci ca să-l trezească. Și pe tine te întreabă la fel. Sunt momente în care Dumnezeu trebuie să îți aducă aminte că ești „înscris” în planul lui minunat de schimbarea minții, că te-ai angajat pe drumul care duce spre sfințire și că El își va face partea. Să știi că Metanoia nu înseamnă doar să te întorci din drum și să o iei cu hotărâre pe Calea care duce, prin Adevăr, la Lumină, ci să te eliberezi, treptat, din tine cel care „ai fost”. Ești dispus?
– Da. Vreau să nu mai fug, să nu mai mimez. Vreau să nu mai iubesc planta mai mult decât Ninive, să mă scutur de comodități și conveniențe și să mă iau de piept cu tot ceea ce mă ține departe de Hristos.
– Atunci începe transformarea. Uite, de pildă, privește la acest adevăr: Dumnezeu nu caută perfecțiune, ci disponibilitate. Poți spune din toată inima: „Iată-mă”?
– Da. Poate cu un pic de teamă, dar pot. Și să știi că sunt sincer.
– Atunci ești deja cu un pas mai departe decât Iona.
În loc de concluzii
– Modelul Iona nu e despre un profet încăpățânat. E despre un om al lui Dumnezeu care, până la un moment dat, face voia lui Dumnezeu fără să și iubească voia Lui. Dacă ești pregătit să te desparți de „modelul Iona”, ai curajul și spune răspicat: „Doamne, nu vreau doar să fac voia Ta în mod formal, vreau să trăiesc și să acționez pentru că iubesc să fac voia Ta.”
10 pași mărunți ai transformării
- Recunoaștere. Scrie într-un caiet: „Aici eu mimez ascultarea”, dar nu uita să scrii de fiecare dată când te trezești mimând.
- Motivație. Notează 3 motive pentru care slujești. Marchează-le cu D (dragoste) sau F (frică) și vezi, în timp, cum se modifică proporțiile.
- Planta ta. Identifică „planta” ta: confort, imagine, control. Scrie: „Aceasta e planta mea” și cere-I Domnului ajutor ca să te poți despărți de ea.
- Rugăciunea sinceră. Rostește și simte cu toată inima: „Doamne, nu vreau să iubesc planta mai mult decât oamenii.”
- Persoana dificilă. Alege o persoană „greu de iubit”. Scrie: „Ce ar vedea Iisus în el/ea?” și caută să vezi cum poți acționa ca să stabilești o legătură bazată pe dragoste.
- Rugăciune pe nume. Roagă-te pentru acea persoană și pentru relația pe care vrei să o stabilești cu ea, în Numele Domnlui.
- Renunțare concretă. Alege un lucru, oricât de mic la care să renunți pentru a fi mai disponibil.
- Un singur pas de ascultare. Alege o acțiune mică, clară, pe care o vei face în următoarele 48 de ore.
- Observare. Notează un moment în care ai simțit bucurie în ascultare, nu doar efort, mulțumește-I Domnului și mergi mai departe pe acest drum.
- Manifest personal. Scrie și păstrează: „Doamne, ajută-mă să îmi găsesc împlinirea și bucuria în tot ceea ce fac în Numele Tău!”
Silviu RAȚIU
