Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Dialog imaginar. Despre cum se împacă iubirea de sine cu lepădarea de sine?

– Îți amintești când ne-am oprit asupra pasajului în care Iisus spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Dar tot El îmi cere să mă lepăd de mine. Cum pot să mă iubesc și, în același timp, să mă lepăd de mine? Nu e o contradicție?

– Pare o contradicție doar pentru că ai în vedere același termen – „eu” – pentru două realități diferite. Scriptura însă, le distinge foarte clar.

– Două realități? Care sunt?

– Există mai întâi, „eu”-l creat de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui: curat, demn, capabil de iubire, de adevăr, de lumină. Acesta este „eu”-l despre care vorbește Iisus când spune că trebuie iubit. Și există „egou”-l deformat de păcat -: mândrie, frică, dorință de control total, impuls de a domina totul – chiar împotriva Celui care te-a creat -, orgoliu, vanitate, necredință, de multe ori, chiar contestarea existenței Lui. Acesta este „eu”-l despre care Iisus spune că trebuie lepădat.

– Dar atunci ce înseamnă „iubirea de sine” în înțelesul Scripturii? Pentru că în limbajul obișnuit, după cum se vede, ea înseamnă egoism ajuns la paroxism.

– Exact. În limbajul obișnuit, „iubirea de sine” înseamnă, pur și simplu, a te proclama unic stăpân al vieții tale. Dar în limbajul lui Iisus, „iubirea de sine” înseamnă cu totul altceva. Dacă urmărești atent, Iisus nu spune: „iubește-te pe tine însuți” și gata. El spune: „Iubește-l mai întâi pe aproapele”. Dar pentru asta, trebuie să te pui în situația s-o poți face așa cum ți-o cere El.

– Cum?

– Vezi, aici intervine detaliul acela care decide totul. Câtă vreme te iubești numai pe tine, nu-i cu putință să mai iubești pe altcineva. Ego-ul nu te lasă, ba, chiar te sufocă. Nu-i loc pentru nimeni altcineva în inima ta.

– În regulă. Și ce-i de făcut?

– Îți aduci aminte că am vorbit nu de mult despre întâlnirea cu Iisus și despre cum să-Lprimești în viața ta. Asta e de făcut. Să-L primești în inima ta și să-L proclami ca Domn, îndeplinind, apoi, numai Voia Lui.

– De a-mi iubi aproapele…

Da, de a-l iubi pe aproapele cum te iubești pe tine însuți – aici se închide cercul. Doar că, de acum, nu mai vorbim de cel ce era rob al păcatului, ci de cel renăscut prin Harul Lui.

– Mai direct, ce să însemne iubirea de aproapele?

– În modul cel mai practic și fără a ne pierde, acum, în detalii, înseamnă purtare de grijă, altruism, empatie la cel mai înalt nivel iar la nevoie, chiar sacrificiu. Am să parafrazez un verset cunoscut din Matei 7:12: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” și aș adăuga, „să le faceți mai întâi”.

– Dar asta…

– Nu, nu înseamnă să-l idolizezi pe celălalt. Doar că trebuie să-i dorești – și să-i faci binele, să-ți pese de el cu adevărat – și la bine dar și la rău – să fii alături de el, prezent în mod palpabil, vizibil – mărturia prin faptele vieții, nu uita.

– Revenind la iubirea de sine…

– Da, am să-ți spun că, pentru Iisus, iubirea de sine înseamnă grijă sănătoasă, responsabilitate pentru viața nouă pe care Jertfa Lui ți-a dăruit-o.

– Deci „iubirea de sine” în sens biblic nu e doar o emoție, ci responsabilitate trăită cotidian?

– Exact. Este respect pentru Harul Său mântuitor de care ți-ai făcut parte și ție. Și forma concretă a acestei iubiri este, nici mai mult, nici mai puțin decât grija de sine: grija pentru trup, minte, suflet – nu ca scop în sine, ci ca să fii disponibil pentru Dumnezeu.

– Și lepădarea de sine? Cum se leagă de asta?

– Mai întâi, lepădarea de sine nu înseamnă să renunți la tine, ci să renunți la tot ce aduce Egoul rău, toxic în viața ta. Înseamnă să renunți la mândrie și să începi să devii smerit. Nu să renunți la ceea ce ești, ci la ceea ce te ține departe de Dumnezeu.

– Înseamnă că nu trebuie să mă urăsc ca să fiu smerit.

– Deloc. Smerenia, ca parte a procesului de transformare a ta, nu cere să te anulezi, ci să te lepezi, adică să renunți la minciuna ego‑ului și să primești adevărul lui Hristos despre tine – adevăr care te vindecă și te învață cum poți lăsa în urmă omul care ai fost înainte de a-L cunoaște. Dumnezeu nu te-a chemat să te disprețuiești, ci – primindu-L pe Hristos – să te vindeci.

– Și cum începe vindecarea?

– Cu Hristos. Îl primești pe El, iar odată cu El intră în viața ta Iubirea – singura putere care vindecă stricăciunile și traumele ego‑ului. Și, pas cu pas, înveți să ai grijă de tine nu ca să te glorifici, ci ca să fii tot mai disponibil pentru El, pentru ceea ce așteaptă de la tine.

– Deci „iubirea de sine” în sensul lui Iisus devine „grija de sine” în sensul unei responsabilități și disponibilități  spirituale?

– Da. Și această grijă de sine te face apt pentru slujire, pentru o viață împlinită în care să fie loc și pentru tine, și pentru aproapele dar, mai ales, pentru Iisus. Iar lepădarea de sine te curăță de tot ce te împiedică să-L urmezi.

– Încep să văd: grija de sinele renăscut îmi păstrează sănătatea, demnitatea, claritatea; lepădarea de sine mă curăță de mândrie, frică, ego, libertinism răzvrătit. Împreună, mă fac liber și disponibil pentru a-L urma pe Iisus.

– Aceasta este, în esență,  libertatea creștină, întemeiată pe iubire: să fii suficient de sănătos ca să slujești și suficient de curat ca să iubești.

7 pași mărunți – Cum trăiesc această armonie

  1. Întreabă-te zilnic: „Ce parte din mine are nevoie de grijă?” – trup, minte, suflet.
  2. Caută să vezi ce parte din mine mă sabotează? – orgoliu, frică, impuls de control.
  3. Fă un gest mic de îngrijire ca act de ascultare, nu de confort.
  4. Fă un gest mic de renunțare nu pentru auto‑pedepsire, ci pentru libertate.
  5. Mulțumește pentru ceea ce ești și pentru tot ce primești de la Domnul.
  6. Roagă-te pentru ceea ce trebuie lepădat și fă-o fără regret. Adevărul te eliberează.
  7. Mulțumește-I pentru fiecare minut câștigat pentru o mai deplină înțelegere a Voii Lui cu privire la tine și la mărturia ta.

Silviu RAȚIU

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.