– Biblia vorbește adesea despre „frica de Domnul”, dar și despre „teama de Domnul”. Există vreo diferență între „frică” și „teamă”? Sau sunt doar două cuvinte pentru același lucru?
– Aparent, avem un nod în care sunt legate două concepte „gemene” și – într-un fel -, nu suntem departe de adevăr. De aceea, în vorbirea comună, nici nu ne prea ostenim când e să alegem, Doar că, relația cu Dumnezeu nu intră, nicidecum, în categoria lucrurilor „comune”. Așa că, da, în limbajul Bibliei, există o diferență reală, „frica” și „teama” nu sunt sinonime.
Frică – reacție a omului însingurat chiar și în fața necunoscutului clipei, înseamnă panică, amenințare, reacție instinctivă de autoapărare, pe când „teama de Domnul” – atunci când ești alături de El pe cale -, înseamnă reverență, respect, conștiință a prezenței și lucrării pline de măreție a lui Dumnezeu în viața ta.
Una micșorează omul, îl paralizează, de cele mai multe ori. Cealaltă îl așează în lumina adevărului, îl călăuzește, îi dă înțelepciune și putere.
– Deci frica e ceva… negativ?
– Am putea spune și așa. Frica e reacția aceea care te strânge de piept, alarma asurzitoare la pericol, la necunoscut, la pierdere. Frica paralizează, te face să fugi sau să te ascunzi, de cele mai multe ori. Te micșorează până la anihilare.
Dar, să fim de acord, în Biblie – în mod special în Noul Testament – nu ni se vorbește așa despre frică, atunci când ne relaționăm la Dumnezeu, decât atunci când în „ecuație” este vorba de omul păcătos. Da, el este un candidat la „frică”, dar asta e o temă pentru o altă discuție.
– Și atunci ce e „teama de Domnul”?
– E cu totul altceva. E uimirea aceea care te face să taci în fața maiestății lui Dumnezeu, a Creației Lui, a jertfei și Învierii Domnului Iisus. E respectul care nu te sperie, ci te limpezește, ba, te încurajează chiar. E conștiența că Dumnezeu e mare, sfânt, real și că, prin Fiul Său, El este cu tine. Tocmai ca să nu-ți mai fie… frică.
Teama de Domnul nu te îndepărtează, ci te apropie de El. Nu te mai paralizează, ci te mobilizează, te maturizează. Nu te micșorează, ci îți dă putere să mergi înainte, pe Calea, deloc ușoară, a Adevărului.
De aceea spune Scriptura: „Teama de Domnul este începutul înțelepciunii.”
– Și care e diferența în viața de zi cu zi? Cum o simt în mine?
– Simplu. Când e frică, simți strângere de inimă, neliniște, apăsare, panică, disperare. Când e teamă sfântă, simți liniște, claritate, smerenie, o pace care „întrece orice pricepere”, cum citim în Filipeni 4:7. Frică: „Oare ce o să se întâmple cu mine?”. Teamă: „Ce mare e Dumnezeu, ce mic sunt eu și, cu toate acestea, El e alături de mine?!” Frica te închide. Teama îți deschide noi perspective.
– Poate suna copilăresc, dar totuși, nu trebuie să mă sperii de Dumnezeu?
– Exact. Dacă ești cu El, și mai simți frică, poți spune liniștit: „Nu mă mai conduci.”. Dacă simți teamă, îi spui: „Rămâi cu mine, Doamne, mă încred în Tine.” Și viața începe să se așeze altfel, înaintarea ta devine mai clară, mai fermă, mai încrezătoare.
4 pași mărunți pentru a trăi diferența dintre frică și teamă
- Numește corect ce simți. Când apare neliniștea, spune în sinea ta: „Aceasta e frică, nu teamă de Domnul dar El e cu mine.” Numele potrivit aduce claritate.
- Caută un moment de liniște, nu de control. Fricii îi place controlul. Teama sfântă se naște în liniște. Oprește-te chiar și pentru câteva secunde, respiră adânc și roagă-te scurt, din inimă. E suficient pentru a schimba registrul interior.
- Citește un verset și pune-ți întrebarea: „Aici e frică sau teamă?” Această întrebare simplă luminează textul. De exemplu: „Nu vă temeți”, din dimineața Învierii – frică, pe când „Temeți-vă de Domnul” – reverență. Biblia devine mai clară când faci diferența.
- Mulțumește pentru un moment de reverență trăit în ziua respectivă. Poate a fost „doar” o rugăciune scurtă, poate un moment de liniște. Poate o reconfirmare a prezenței lui Dumnezeu. Recunoștința întărește teama sfântă și slăbește frica.
Silviu RAȚIU
