– Scriptura spune că primii creștini „erau plăcuți înaintea întregului norod”. Cum e posibil așa ceva?
– Primii creștini nu erau plăcuți pentru că încercau cu tot dinadinsul să fie plăcuți. Ei erau altfel, pur și simplu. Și nu oricum, ci într-un mod care nu le făcea bine doar lor ci și celor în mijlocul cărora i-a așezat Dumnezeu. Vreau să spun că, în viața de zi cu zi erau coerenți – trăiau ce credeau -, generoși, comunitari – trăiau ca o familie, nu doar ca un grup -, bucuroși – chiar în suferință. Oamenii alături de care trăiau vedeau în ei un mod de a trăi pe care nu îl mai întâlniseră.
– Dar cum au reușit? Cum poți trăi atât de diferit fără să devii strident, excentric sau izolat?
– Secretul lor era simplu: nu doar încercau să fie altfel, ci erau efectiv transformați prin puterea Celui a cărui jertfă au împărtășit-o iar ea s-a răsfrânt și asupra lor.
– Vrei să spui că Harul lui Christos, revărsat prin jertfa Lui, a fost cheia?
– Așa este. În plus, îți spun și că, la vremea aceea, culmea, nu aveau programe, strategii, tehnici de evanghelizare, coduri vestimentare.
– Aveau o credință vie și atât.
– Aveau o identitate nouă reală, nu doar declarată, că aveau o inimă schimbată, iar că asta a contribuit la formarea unei comunități reale, nu doar pe hârtie, bazată pe viață de rugăciune, pe învățare continuă și pe o părtășie, toate laolaltă conducând la o prezență vizibilă în lume. Primii creștini n-au fost doar „creștini de duminică”. Ei și-au trăit credința „în lume”, nu în afara ei. Nu fugeau de lume și nici nu o atacau. Au urmat modelul lui Iisus, care, o știm, a urât păcatul, dar i-a iubit pe …
– Păcătoși.
– Așa este. Aici intervine problema: ei, primii creștini au creat modelul. Modelul odată creat, ar fi trebuit doar urmat. Cu toate acestea, creștinii de azi nu mai sunt neapărat „plăcuți înaintea norodului”. Mă rog, nu peste tot, nu toți, să nu fiu prea exigent… Ce s-a întâmplat?
– S-au pierdut câteva lucruri esențiale: coerența – prea spunem una, și prea trăim alta. Dar uite că oamenii simt imediat disonanța. Apoi, simplitatea. Suntem tot mai complicați, ocupați, și, din păcate, rătăciți în prețiozități și sofisticării. Mai e și prezența în lume – ne-am mutat viața creștină între ziduri. Investiții imense în clădiri, în facilități pentru „noi” și cam atât. Lumina pare că e tot mai ascunsă sub obroc, în ciuda aparențelor.
– Da, dar uite că sunt organizate tot felul de conferințe, adunări mai mult sau mai puțin festive, acțiuni umanitare…
– Ai dreptate, numai că la origini, putem vorbi de lucruri simple, dar de o generozitatea radicală, o comunicare directă, naturală – n-au avut nevoie de sonorizări, de plasma, de orgă de lumini… Ei au ales să nu facă rabat când făceau binele, sub orice formă. Adu-ți aminte, ei și-au vândut tot, au împărțit tot și, cu toate astea, aveau de toate, de obște! Noi suntem cunoscuți mai degrabă pentru că am devenit selectivi: dăm „cu adresă” și nu de puține ori sub condiție…
– Da, știu câteva cazuri, nu puține, când oamenii – necajiți destul – au fost „invitați” la biserică sau în alte locuri alese ca să fie cât mai vizibile, ca să li se „distribuie”, nu să li se dăruiască.
– Să nu încheiem fără să mai amintim câte ceva despre ce s-a mai pierdut. Comunitatea autentică – ei trăiau ca o familie. Noi trăim ca niște consumatori spirituali, nu de puține ori în „bisericuțe” în biserică.
– Nu ți se pare că, uneori, bisericile sunt ca niște autocare pline cu turiști, unde pastorul e șoferul iar conducătorul muzical e ghidul?!
– Nu ești departe de realitate, să știi. Și, nu în ultimul rând, s-a pierdut bucuria! Ei aveau o bucurie inexplicabilă în zilele noastre. Noi avem adesea o seriozitate apăsătoare, ieșim între oameni cu fețe preocupate, deloc prietenoase, mai degrabă posace decât iradiind de o bucurie lăuntrică.
Nu uita: Primii creștini nu au cucerit lumea prin programe, structuri, strategii, evenimente. Au cucerit lumea prin viață. Ei au promovat o viață coerentă, simplă, generoasă, comunitară, bucuroasă, Creștinismul contemporan poate redeveni „plăcut înaintea norodului” doar dacă recuperează acest mod de viață.
7 pași practici pentru a redeveni „plăcuți înaintea norodului”
Aici vine partea cea mai importantă: ce putem face concret?
1. Recuperează integritatea personală. Nu spune ce nu trăiești. Nu afișa ce nu e real. Nu promova ce nu practici. Oamenii nu cer perfecțiune, ci autenticitate.
2. Fă bine în mod vizibil, dar nu de dragul vizibilității și nu cu orice preț. Ajută dar fă-o consistent nu doar la… sărbători. Și nu fii selectiv. Iisus a murit pentru ca toți să avem parte de mântuire! Nu fă nimic doar pentru imagine ci din pricina naturii tale creștine autentice.
3. Fii prezent în lume, nu izolat. Nu fugi de oameni. Nu te retrage în sihăstrii iluzorii. Nu te ascunde în programe. Nu te refugia în clădire.
Fii peste tot unde sunt semenii tăi, fie că îți sunt „frați” sau numai rude, vecini, colegi, concetățeni. Nu căuta prilejuri speciale! Isus a mers mereu către oameni, le-a căutat compania.
4. Cultivă o comunitate reală, fii mereu disponibil. Invită oameni la tine acasă. Deschide ușa. Fă loc la masă. Ascultă. Roagă-te împreună. Comunitatea reală atrage.
5. Trăiește cu bucurie, nu cu încruntare Bucuria este cea mai puternică formă de evanghelizare. Oamenii sunt atrași de bucurie, nu de moralism. Nu uita ce ne spune Domnul: „Bucurați-vă neîncetat, bucurați-vă!”
6. Fii un om al păcii. Primii creștini nu erau agresivi. Nu erau polemici, defensivi. Ei erau prezenți, le păsa – și la bine și la necaz – cu dragoste, cu îngăduință, cu blândețe. Blândețea este rară. Și tocmai de aceea este vizibilă.
7. Fii om înainte de a fi predicator. Oamenii nu au nevoie de discursuri. Au nevoie de oameni, au nevoie să vadă că ne trăim viața, nu doar o predicăm.
Silviu RAȚIU
