– Versetul acesta din Ieremia 2:19 mă urmărește: „Răutatea ta te va pedepsi și abaterile tale te vor mustra.” Nu pot să nu mă întreb: nu vorbește Dumnezeu aici despre consecințele propriilor mele alegeri? Despre faptul că libertatea pe care mi-a dat-o nu este doar un dar, ci și o responsabilitate?
– Așa este. Versetul nu spune: „Eu te voi pedepsi”, ci „răutatea ta te va pedepsi”. Este o diferență uriașă. Dumnezeu nu stă cu un ciocan în mână, așteptând să lovească.
– Adică Dumnezeu nu bate, cum mai aud pe unii?!
– Exact, așa este! El doar constată un adevăr simplu: alegerile tale se întorc asupra ta. Nu ca o sancțiune arbitrară, ci ca o consecință naturală a felului în care ți-a exercitat libertatea de a alege.
– Dar dacă Dumnezeu știe totul dinainte, inclusiv ce voi alege, nu înseamnă că sunt „programat”? De ce nu mă oprește mai înainte de a greși?
– Și atunci unde mai este libertatea ta de a alege?
– Să înțeleg că Dumnezeu, deși cunoaște, nu transform această cunoștință într-o armă?!
– Cunoașterea nu înseamnă constrângere. Un părinte își cunoaște copilul atât de bine încât poate anticipa ce va face în anumite situații. Dar asta nu înseamnă că îl obligă. La fel, Dumnezeu vede drumul, dar nu mă împinge pe el. El cheamă, avertizează, îndeamnă, confruntă chiar – dar nu forțează. Libertatea mea rămâne intactă, chiar dacă El îmi cunoaște inima mai bine decât o cunosc eu.
– Totuși, există un text care mă impresionează și mai mult decât Ieremia: Deuteronom 30:15. „Iată, îți pun astăzi înainte viața și moartea, binele și răul…”. Nu este acesta cel mai clar moment în care Dumnezeu îmi spune: alegerea este a ta?
– Este, fără îndoială, unul dintre cele mai puternice texte despre libertatea omului. Dumnezeu nu doar că îți spune că ai libertate – El o pune în modul cel mai explicit în mâinile tale, fără niciun echivoc.
Nu există constrângere, nu există manipulare, nu există predestinare oarbă. Există doar această declarație tulburător de limpede „Îți dau viața – o poți alege. Îți dau binele – îl poți urma. Îți dau libertatea – o poți folosi.” Și, implicit: „Poți alege și altceva. Dar atunci te vei confrunta cu consecințele.” Este poate cel mai curat act de respect pe care Dumnezeu îl arată omului.
– Deci libertatea este reală. Atunci de ce oamenii dau vina pe Dumnezeu, pe diavol, pe alții, pe circumstanțe?
– Pentru că este mai ușor să găsești un vinovat exterior decât să-ți asumi propriile decizii. Dar Scriptura nu lasă loc de scuze: „Fiecare este ispitit de propria lui poftă.” sau „Ce seamănă omul, aceea va și secera.” Iar în altă parte „Răutatea ta te va pedepsi.” Iar în final „Îți pun înainte viața și moartea – alege tu!”
Nu pot da vina pe Dumnezeu pentru alegerile mele. Nu pot da vina pe diavol pentru ceea ce am consimțit. Nu pot da vina pe oameni pentru ceea ce am decis eu. Libertatea fără responsabilitate devine autoamăgire.
– Și atunci, cum ar trebui să trăiesc libertatea? Ca pe un dar? Ca pe o povară?
– Ca pe un dar care mă cheamă la maturitate. Libertatea este locul unde se întâlnesc: chemarea lui Dumnezeu, dorința mea, responsabilitatea personală, consecințele inevitabile ale alegerilor.
Dumnezeu nu-mi cere perfecțiune, ci alegeri bune, responsabile. Nu-mi cere să nu greșesc, ci să învăț din greșeli și să nu le mai repet. Nu-mi cere să fiu robot, ci persoană capabilă să gândească responsabil.
– Deci, în esență, mesajul Scripturii este: Dumnezeu îmi respectă libertatea, dar nu mă va proteja de consecințele alegerilor mele.
– Exact. Ieremia 2:19 și Deuteronom 30:15 sunt două fețe ale aceluiași adevăr: Dumnezeu îți dă libertatea, iar în viața de zi cu zit e vei confrunta cu rezultatul alegerilor făcute. Nu Dumnezeu mă rănește, ci drumul pe care îl aleg. Nu Dumnezeu mă pedepsește, ci îndepărtarea mea de El. Libertatea este darul prin care pot deveni ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru mine. Responsabilitatea este răspunsul meu la acest dar.
Epilog
Dumnezeu nu ne tratează ca pe niște ființe programate, ci ca pe persoane capabile să aleagă. El ne pune în față viața și moartea, binele și răul, lumina și întunericul. Nu ne împinge spre niciuna dintre ele. Ne spune doar, cu o blândețe care nu constrânge: „Alege binele, alege viața.”
Alegerea este a fiecăruia dintre noi. Consecințele sunt ale noastre, nu le putem „pasa” altcuiva și nici debarasa de ele, oricât am vrea. Dar, lucru la fel de important, vindecarea este a Lui și el este pregătit mereu să o facă!
Libertatea este darul Lui. Responsabilitatea este răspunsul tău. Împreună, ele alcătuiesc drumul pe care îl numim viață.
Silviu RAȚIU
