Ediția din acest an a Raliului Aradului, care este etapă din Campionatul Național de Raliuri, se va desfășura în zilele de 24 și 25 mai, la start fiind înscrise 66 de echipaje, atât din România, cât și din străinătate.
„Organizat de Mihai Leu și echipa sa de la AMC Racing, Raliul Aradului a ajuns la ediția cu numărul 11 și va avea la start nume cunoscute ale sportului cu mulți cai putere, precum Simone Tempestini, Titi Aur, Bogdan Marișca, Dan Gîrțofan, David Botka sau Vali Porcișteanu“, au anunțat organizatorii evenimentului.
Raliul Aradului reprezintă a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNRD) 2019 și este parte din Trofeului European pentru Raliuri (ERT).
Totodată, după cum declară Mihai Leu, este o competiție de suflet pentru el și echipa sa.
„Este cea mai veche competiție de care ne ocupăm și este proiectul nostru de suflet, suntem mândri că anul trecut a fost declarată cea mai bună etapă din Campionatul Național. Noi suntem de vreo 15 de ani organizatori de competiții auto, iar Raliul Aradului l-am organizat prima oară, acum 11 ani. Anul acesta vom avea în cadrul acestei etape de macadam un traseu frumos, cu nume cunoscute la start, dar și SuperSpeciala, o proba care se va ține în centrul orașului, o probă de tipul celor pe care le organizăm la Super Rally”, a spus Mihai Leu.
La startul Raliului Aradului vor fi 66 de echipaje, din România, Italia, Ungaria, Slovacia.
„Cu un traseu bine amenajat, care se va desfășura pe drumuri forestiere, cu start și finish în centrul orașului, Raliul Aradului promite spectacol iubitorilor acestui sport. Printre cele mai cunoscute nume dintre piloții așteptați la cursă se numără ungurul David Botka, vicecampion național absolut în CNRD în sezonul 2013, Vali Porcișteanu, câștigător anul trecut la Arad, campionul național en-titre Simone Tempestini, care are deja în palmares două trofee la Raliul Aradului cucerite în 2015 și 2016, un alt fost campion național en-titre, Titi Aur, dar și campionul național Mihai Leu“, au mai spus organizatorii Raliului Aradului.
Joi, pe 23 mai, în fața Primăriei din Arad, va avea loc, de la ora 21.00, deschiderea oficială, în cadrul căreia vor concerta două trupe tribute din Ungaria –Queen și AC/DC.
Raliul Aradului PROGRAM
Joi, 23 mai
21.00 Start Festiv, Primaria Arad
Vineri, 24 mai
8.00 – 12.30 Shakedown, localitatea Chesinț
20.00 SuperSpeciala Arad Rally Show
Sâmbătă, 25 mai
18.15 Sosirea festivă pentru primele trei echipaje, la Primăria Arad
21.30 Festivitatea de premiere, la Primăria Arad
Probe Speciale
Vineri, 24 mai
16.33 PS 1 Frumușeni 1
17.36 PS 2 Șiștarovăț 1
18.59 PS 3 Frumușeni 2
20.17 PS 4 SuperSpeciala Arad Rally Show
Sâmbătă, 25 mai
10.03 PS 5 Conop 1
10.31 PS 6 Nadăș 1
11.49 PS 7 Șiștarovăț 2
14.57 PS 8 Conop 2
15.25 PS 9 Nadăș 2 (Power Stage).
