Ziarul electronic al arădenilor

2.500 de persoane au intrat în țară pe la PTF Nădlac, în câteva ore

Aproximativ 2.500 de persoane din convoiul care a traversat Ungaria în noaptea de marţi spre miercuri au intrat deja în ţară, în câteva ore de la sosirea în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, anunţă Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, convoiul a ajuns la graniţă în jurul orei 2.00, fiind format din sute de mijloace de transport, în care se aflau cetăţeni români şi străini.

„Menţionăm că, în ultimele ore, au fost efectuate formalităţile de intrare în ţară pentru 2.500 persoane şi aproximativ 700 de autovehicule. Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în ţară, iar, ulterior, persoanele au fost preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare“, se precizează în comunicatul de presă.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră mai menţionează că au triplat efectivele implicate în control la Nădlac II, astfel încât formalităţile să se desfăşoare cu operativitate. S-a lucrat cu aproximativ 50 de poliţişti de frontieră, fiind deschise 10 artere pe sensul de intrare în România.

În prezent, la PTF Nădlac II continuă verificarea celor veniţi în acest convoi, iar timpul de aşteptare pentru trecerea graniţei este de cel puţin trei ore, conform informaţiilor publicate pe site-ul Poliţiei de Frontieră.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.