1599: Mihai Viteazul încheie, la Târgoviște, un tratat cu trimișii lui Andrei Bathory, acceptând să fie inclus în pacea cu otomanii, pentru a câștiga timpul necesar în vederea finalizării pregătirilor pentru a neutraliza ostilitățile Porții
1864: Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc dreptul statului român de a-și modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare din partea lor
1903: Fondarea, la Detroit, a Companiei „Ford Motor Company” de către Henry Ford
1904: La 16 iunie 1914 își începeau periplul prin orașul Dublin Stephen Dedalus și Leopold Bloom, cele două personaje ale romanului „Ulise”, de James Joyce, cel mai modern prozator al secolului XX; romanul a fost publicat la Paris, în 1912, iar din 1954, ziua de 16 iunie, „Ziua lui Bloom” („Bloomsday”), este celebrată pe întreg mapamondul
1913: A fost declanșat cel de-al doilea război balcanic, între foștii aliați (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei și Muntenegrului), cărora li se va alătura România și Turcia (16/29)
1940: Al doilea război mondial: Franța cere armistițiu, încheiat la 22 iunie cu Germania și, la 24 iunie, cu Italia
1958: În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnați la moarte și executați organizatorii revoluției anticomuniste, din 1956, din Ungaria (Imre Nagy, Pal Maleter, Miclos Gimes); au fost reabilitați juridic în iunie 1989, iar la 16 iunie 1989 au avut loc funeraliile naționale ale lui Imre Nagy
1963: A fost lansată nava cosmică Vostok-6, pilotată de Valentina Terescova, prima femeie cosmonaut
1990: În cadrul unei ședințe de guvern au fost analizate Manifestațiile din Piața Universității. Președintele și Guvernul cer intervenția armată și sprijinul populației
1991: a fost inaugurat al doilea Pod de Flori
1993: Inaugurarea primului post privat de televiziune din România – S.O.T.I.
1995: Un măslin adus din Israel și oferit Papei Ioan Paul al II-lea a fost plantat în gradina Vaticanului pentru a marca prima aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și statul evreu.
1997: A fost adoptat Tratatul de la Amsterdam (Maastricht II), prin care se dorea crearea – prin extinderea UE – a unei Europe unite.
2004: O echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat, în revista de știință „Nature”, un articol în care anunța realizarea primei „teleportări”; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nici o cale de comunicare între cele două particule de lumină.
sursa: wikipedia.org