Ediția din acest an a Zilelor Aradului se va desfășura în perioada 16 – 25 august, iar evenimentele incluse în program vor fi organizate în mai multe zone din oraș.
Organizatorii evenimentului, Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, au transmis că au pregătit un program complex „adresat arădenilor de toate vârstele și care să satisfacă cele mai diverse gusturi”.
Conform organizatorilor, evenimentele se vor desfășura pe Bulevardul Revoluției, platoul din fața Palatului Administrativ, Parcul „Mihai Eminescu“, Piața Catedralei, Piața „Avram Iancu“, Ștrandul Neptun, Parcul „Sfânta Maria“, Parcul Reconcilierii.
„Evenimentele nelipsite din programul zilelor orașului sunt ședința festivă a Consiliului Local Municipal, Picnic Festival, Târgul Estival, concertul de muzică ușoară și cel folcloric dar și petrecerea cu spumă de la Ștrandul Neptun. La ediția din acest an a Zilelor Aradului, un punct de atracție va fi Piața Catedralei, recent modernizată printr-un amplu proiect de regenerare urbană, unde vor avea loc diverse spectacole. Pentru copii va fi pregătit Kid’s Land, în Piața «Avram Iancu», un mini-parc de distracții cu tobogane, carusel și multe alte activități. De asemenea, și anul acesta din programul evenimentului nu lipsesc Fashion Festival, Bicicliștii iscusiți, decernarea «Diplomei de aur» pentru cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Primăria Arad.
Un alt eveniment inclus în program este Gala de Operă, prezentată de Filarmonica Arad, printre invitați fiind Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Valentina Naforniță. Gala de Operă avea loc în fața Palatului Administrativ, în data de 25 august.
Protagoniștii concertului de muzică ușoară vor fi Smiley, Cabron, Mira și Next Page. La finalul concertului va avea loc un impresionant foc de artificii.
„Ne pregătim de Zilele Aradului. Ne-am gândit să păstrăm, lucrurile bune din fiecare an, cum sunt concertele din fața Primăriei, concertul de muzică populară din Parcul «Sfânta Maria», avem Picnic Festival care se va desfășura în Parcul «Mihai Eminescu», dar ca o noutate ne propunem să-l extindem și în Parcul «Zolt Török», pentru cei mici am pregătit un Kid’s Land în Piața «Avram Iancu». Nu i-am uitat nici pe seniori, anul acesta ceremonia de înmânarea a Diplomelor de Aur va avea loc în incinta Palatului Cultural, ceremonie urmată de o petrecere în cinstea lor la ștrandul Bidi. Nu în ultimul rând, de ziua orașului, în 22 august, avem ședința festivă a Consiliului Local care anul acesta va avea loc la Ștrandul Neptun, în zona bazinelor, unde vom încerca să creăm o atmosferă frumoasă, de neuitat. În concluzie, fiecare punct important al orașului va fi pus în valoare și vă așteptăm la toate evenimentele organizate pentru a celebra orașul”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
PROGRAM
Perioada 16 – 25 august 2024
Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul „Zsolt Török”
Târg Estival Food&Fun – Teatru – Restaurant „Rațio”
Kid’s Land – Piața „Avram Iancu”
Vineri, 16 august
17.00 – Fusion Festival – Parcul Chinologic
19.000 – Seara DJ – Piața Catedralei
Vanotec
DJ Harra
DJ Sebuh
Sâmbătă, 17 august
17.00 – Fusion Festival – Parcul Chinologic
10.00 – Expoziție de mașini de epocă – Piața Catedralei și Parcul Reconcilierii
19.00 – Spectacol pentru copii – Piața Catedralei
Academia Serenitas Arad
Anastasia Solomie
Magicianul Abracadabra
Daria Lupi
Duminică, 18 august
20.00 – Concert pop-opera – Piața Catedralei
„Distinto”&Ianna Novac
Luni, 19 august
19.00 – Dansați cu noi – ediția a IV-a – Piața Primăriei
20.300 – Teatru în aer liber – „Apropo, ați chemat pompierii”, cu Zoltan Lovas – Piața Catedralei
Marți, 20 august
17.00 – Decernare diplome de aur – Palatul Cultural
19.00 – Serata seniorilor – Ștrandul Bidi
Gabriel Stoica
Diana Mihuț
Liviu Păcurar
Nelu Barna
Ștefan Muntenaș
Orchestra „Zărandul”
Miercuri, 21 august
18.00 – Sărbătoarea asociațiilor de proprietari și a administratorilor
Concert muzică populară – Ștrandul Neptun
Adrian Petcu
Sorina Măgurean
Gabriel Stoica
Liviu Păcurar
Nelu Barna
Ștefan Muntenaș
Ansamblul Spicul din Olari
Orchestra „Zărandul”
19.00 – Bulevard Fashion Festival – Stația CFR Arad
Joi, 22 august
19.00 – Spectacol concert – „Alice” – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
20.00 – Ședința festivă – Decernare titluri și distincții – Ștrandul Neptun
Vineri, 23 august
17.00 – Vernisaj expoziție foto – Pécs – Sala Clio
18.00 – Concert de muzică populară – Parcul „Sfânta Maria”
Tudor Furdui Iancu
Diana Selagea
Ionuț Langa
Iasmina Feniaț&Zmaj Band
Gabi Bârsăuan
Mădălina Boroneanț
Petrică Miulescu Irimică și ansamblul „Bârzava”: Camelia Ceocu, Nicolae Duț, Octavian Duruț Și Cătălin Tîru
Ansamblul „Aușana” – Emilia Goza, Ciprian Mocanu, Claudia Cacuci, Ciprian Zopota Și Iulia Buboi
Ansamblul „Misina” Pecs
Orchestra „Zărandul”
Sâmbătă, 24 august
16.00 – Bicicliștii iscusiți – Parcul „Zsolt Török” (Parcul Copiilor)
19.00 – Concert de muzică ușoară – Piața Primăriei
Smiley
Cabron
Mira
Next Page
Artificii
23.00 – Spuma Party – Ștrandul Neptun
Duminică, 25 august
20.00 – Gala de operă – Piața Primăriei
Ruxandra Donose
Ramón Vargas
Valentina Naforniță
