Ediția din acest an a Zilelor Aradului se va desfășura în perioada 16 – 25 august, iar programul pregătit de organizatori cuprinde concerte de muzică ușoară și populară, spectacole pentru copii, un spectacol de operetă, dar și o conferință internațională dedicată împlinirii a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în oraș.
Trei zile în cartierul Micălaca
Evenimentele dedicate „Zilelor Aradului“ vor începe în cartierul Micălaca, în Parcul „Regina Maria“, din zona Orizont, unde, în perioada 16 – 18 august, vor fi organizate concerte de muzică ușoară și populară și Târgul Estival.
Astfel, vineri, 16 august, și sâmbătă 17 august, sunt programate două concerte de muzică ușoară, pe scenă fiind prezenți Sara Chiavegato (Vocea României), Bosquito și Mandiga.
Duminică, vor urca Carmen Popovici Dumbravă, Stela Botez, Mirela Mănescu, Ovidiu Homorodean.
Picnic Festival&Târgul Estival
Picnic Festival, un mix format din gastro-show-uri și concerte, va fi organizat în perioada 16 – 25 august, pe Faleza Mureșului, în zona cuprinsă între restaurantul Perla și Belvedere, unde vor fi amenajate standuri unde cunoscuți master chefi din țară vor oferi diverse specialități culinare.
În aceeași zonă va fi montată o scenă în aer liber pentru concerte.
De asemenea, Târgul Estival va fi organizat, în perioada 16 – 18 august, în Parcul „Regina Maria“ din cartierul Micălaca, după care, în perioada 19 – 25 august târgul va putea fi vizitat în Parcul „ Mihai Eminescu“.
Seară de operetă și concerte simfonice
Din programul Zilelor Aradului nu va lipsi un spectacol de operetă. De data aceasta, artiștii Operei Naționale Române din Timișoara, corul, orchestra și ansamblul de balet, vor prezenta, în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, spectacolul „Liliacul“, de Johan Strauss.
Totodată, Filarmonica de Stat din Arad va prezenta un concert extraordinar dedicat Zilelor Aradului, în 20 august 2019, invitat fiind Ciprian Rogojan, participant la concursul „Vocea României“.
Seara muzicii românești și concerte de muzică ușoară
Seara dedicată muzicii românești, ajunsă la a treia ediție, va fi organizată în 22 august, în Parcul Reconcilierii, și îi are ca invitați pe Cătălin Crișan, Carmen Rădulescu și Gabriel Cotabiță.
De asemenea, în acest an, la Ștrandul Neptun vor fi organizate două concerte de muzică ușoară, unul sâmbătă 24 august, și unul duminică, 25 august, în închiderea evenimentelor dedicate Zilelor Aradului.
Sâmbătă, 24 august, vor urca pe scenă Ștefan Stan, Dorian Popa, Ioana Ignat, Puya, Holograf.
Duminică, 25 august, Andra se va prezenta în fața publicului cu selecții din spectacolul-eveniment „Tradițional“, lansat anul trecut, cu ocazia Centenarului României, un omagiu adus muzicii populare românești.
Din programul ediției din acest an a Zilelor Aradului mai fac parte, spectacole pentru copii, concursul „Bicicliștii iscusiți“, Parada Costumelor de Poveste prin centrul Aradului, Ziua orașului Pecs la Arad, Noaptea albă a instituțiilor de cultură.
Zilele Aradului este o manifestare organizată în fiecare an, în preajma zilei de 22 august, ziua în care, în anul 1834, Aradul a fost declarat oraș liber regesc.
Toate evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură.
Ca și anii trecuți, bugetul estimat pentru aceste evenimente este de 1.200.000 lei, sumă aprobată într-o ședință a Consiliului Local Municipal Arad.
PROGRAMUL evenimentelor:
Vineri, 16 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – cartier Micălaca – Parcul „Regina Maria“
19.00 – 23.00 – Concert muzică ușoară – Nova Band, Alpha Team, Phaser, Sara Chiavegato (Vocea României), Bosquito – Parcul „Regina Maria“ din Micălaca
Sâmbătă, 17 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – cartier Micălaca – Parcul „Regina Maria“
19.00 – 23.00 Concert muzică ușoară – Rock Abil, R.U.A., Chriss Grey, Adrian Petcu, Raluka, Mandinga – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“.
Duminică, 18 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – cartier Micălaca – Parcul „Regina Maria“
19.00 – 23.00 Concert folcloric – invitați: Carmen Popovici Dumbravă, Stela Botez, Mirela Mănescu Felea, Ovidiu Homorodean, Cosmin Bihoreanu, Liviu Păcurar, Daniela Dudaș, Irina Iovescu, Liliana Bîtea, Ștefan Muntenaș, Diana Mihuț, Adi Dis, Roberta Selagea, Lucian Drăgan jr., ansambul „Sânzâienele“ și ansamblul „Arădeana“ – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“
Luni, 19 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
19.00 – 20.00 – Parada costumelor de poveste –Palatul Administrativ – Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ – retur
Marți, 20 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
9.00 – 15.00 – Conferință „Aradul în România Mare“ – Sala „Regele Ferdinand“ – Palatul Administrativ
20.00 – 23.00 – Concert în Parcul Reconcilierii – Analia Selis&Trupa ArgEn Tango
Concert extraordinar al Filarmonicii de Stat Arad, cu participarea lui Ciprian Rogojan (Vocea României)
Miercuri, 21 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
17.00 – 20.00 – Conferințele „Historia“ – Sala „Regele Ferdinand“
20.00 – 22.00 – Seara de operetă susținută de Opera Națională din Timișoara. „Liliacul“, de Johann Strauss – Parcul Reconcilierii
Joi, 22 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
14.00 – 16.00 – Ședință festivă a Consiliului Local Municipal Arad. Decernare titluri și distincții
19.00 – 20.00 – Decernare „Diplome de aur“
20.00 – 22.00 – Seara muzicii românești – Cătălin Crișan, Carmen Rădulescu și Gabriel Cotabiță – Parcul Reconcilierii
Vineri, 23 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
17.00 – 22.00 Ziua Orașului Pecs la Arad – Parcul Reconcilierii
16.00 – 21.00 Istoria ca un spectacol. Expoziție medievală și concert Lupus Dacus – Parcul „Mihai Eminescu“
19.00 – 24.00 – Noaptea Albă a instituțiilor de cultură (Teatrul Clascic „Ioan Slavici“, Complexul Muzeal Arad, Teatrul de Marionete, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“, Cinematograful Arta, Cinematograful din Grădiște, Clădirea Preparandiei)
23.00 – 01.00 – Pool Party – Ștrandul Neptun
Sâmbătă, 24 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
10.00 – 12.00 Film pentru copii „Casa magicianului“ – cinematograful din Grădiște
10.00 – 14.00 – Bicicliștii iscusiți – Parcul Aventura Voinicilor
19.00 – 23.00 – Concert extraordinar de muzică ușoară, invitați Ștefan Stan, Dorian Popa, Ioana Ignat, Puya, Holograf.
23.00 – Show de lasere – Ștrandul Neptun
23.00 – 01.00 Pool Party – Ștrandul Neptun
Duminică, 25 august
10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla
10.00 – 23.00 – Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“
20.00 – 22.00 – Mini party pentru copii și părinți – Parcul „Aventura Voinicilor“
19.30 – 22.30 – Concert extraordinar de muzică ușoară, invitați: Fantazia, Mario Band, Melting Dice și Andra – Ștrandul Neptun.
