Un autotren s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe autostrada A 11 Arad – Oradea (legătura între A 1 și DN 7), în apropierea municipiului Arad, evenimentul soldându-se cu decesul şoferului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 1.00, pe breteaua de ieşire către DN 7, la kilometrul 2+800 de metri.
„Din primele cercetări, polițiști au stabilit că la volan se afla un bărbat de 28 de ani, din județul Bihor, care conducea un autocamion din direcția A 11 către DN 7. La sensul giratoriu, în urma efectuării virajului pentru ieșirea de pe autostradă, autocamionul s-a răsturnat, bărbatul fiind proiectat în afara acestuia. În urma impactului bărbatul a decedat. Acesta se afla singur în autocamion“, a informat IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
TIR-ul a fost semnalizat corespunzător, circulându-se pe prima bandă, în ambele direcţii.
foto: ISU Arad


