Compania Monsson, furnizor de energie electrică din surse regenerabile, a transferat 100% din părţile sociale ale unui parc de 50 MW, situat în zona Chişineu-Criş din judeţul Arad, către dezvoltatorul NEPI Rockcastle, potrivit unui comunicat de presă remis companie.
Proiectul este autorizat iar dezvoltatorul are planificată începerea construcţiei în luna ianuarie a anului viitor.
„Monsson a transferat cu succes 100% din părţile sociale ale unui parc de 50 MW situat în zona Chişineu-Criş din judeţul Arad. Proiectul este parte din portofoliul Monsson din 2022, iar în 2024 a obţinut autorizaţia de construire şi a semnat contractul de racordare la reţea. Astfel, au fost asigurate toate condiţiile pentru a se începe construcţia în 2025”, se menţionează în comunicat.
Totodată, proiectul include şi o unitate de stocare a energiei, menită să eficientizeze funcţionarea parcului fotovoltaic şi să contribuie la echilibrarea sistemului energetic naţional.
„Programul nostru de energie verde avansează în trei etape majore. Prima fază, finalizată în prima jumătate a anului 2024, a presupus instalarea de panouri fotovoltaice pe 27 de locaţii din România, cu o capacitate totală de 38 MW, generând venituri de 7,3 milioane de euro în primele nouă luni ale anului. În cea de-a doua fază, vom instala panouri fotovoltaice şi pe proprietăţile pe care le deţinem în afara României. Conceptul de design a fost finalizat pentru 24 de locaţii deja identificate şi aflate în fază de autorizare sau construcţie. În cadrul celei de-a treia etape, am asigurat o locaţie pentru un proiect de 50 MW în vestul ţării în parteneriat cu Monsson, care va începe în perioada imediat următoare. Mai mult, deja analizăm o a doua locaţie cu un potenţial de peste 100 MW, pentru care am alocat aproape 100 de milioane de euro”, a afirmat Andrei Radu, Group Development Director, NEPI Rockcastle, citat în comunicat.
Compania Monsson, prezentă de peste 17 ani în piaţa de energie regenerabilă din România, este furnizor de energie electrică din surse regenerabile printr-un portofoliu de peste 5 GW de proiecte eoliene şi fotovoltaice.
Compania furnizează servicii la cheie pentru proiectarea, dezvoltarea, construcţia şi operarea proiectelor care produc electricitate din surse regenerabile de energie, precum şi pentru Construcţia şi operarea soluţiilor de stocare a energiei în baterii.
NEPI Rockcastle este proprietar, operator şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est (ECE). Portofoliul companiei, în valoare de 7,4 miliarde de euro, este situat în opt ţări din ECE şi include 56 de proprietăţi comerciale.