Ziarul electronic al arădenilor

Un bărbat și-a amenințat cu moartea soția și soacra. Alți doi sunt cercetați pentru violență

Un bărbat din orașul Sebiș este cercetat penal pentru că și-a amenințat cu moartea soția și soacra, dar și că dă foc casei în care acestea locuiesc, iar alți doi bărbați sunt cercetați pentru că și-au agresat partenerele de viață.

Conform IPJ Arad, un ordin de protecție a fost emis de polițiști pe numele unui bărbat de 47 de ani, din Sebiș, care și-a amenințat cu moartea soția și soacra. De asemenea, bărbatul a amenințat că va da foc casei în care acestea locuiesc, pe raza localității Dieci.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare și violență în familie“, a informat IPJ Arad.

Polițiștii au mai informat că pe raza localității Odvoș, o femeie de 42 de ani a fost victima agresiunilor soțului său, în locuința comună a acestora, pe fondul consumului de alcool a bărbatului.

În acest caz, polițiștii de la Secția nr. 7 Rurală Lipova efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

„În ambele cazuri s-a dispus evacuarea agresorilor din locuință, fiindu-le interzisă apropierea sau contactarea victimelor prin orice mijloace, pe o perioadă de 5 zile“, a anunțat IPJ Arad.

Un alt caz de agresiune a fost constatat de polițiștii de la Secția din Micălaca. Oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 47 de ani, din județul Vaslui, care și-a agresat verbal și fizic concubina, în imobilul în care locuiesc amândoi în chirie, pe raza municipiului.

Bărbatul a fost evacuat din locuință, fiindu-i interzisă apropierea la mai puțin de 200 de metri de victimă și contactarea acesteia prin orice mijloace. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Ulterior, bărbatul s-a întors la locuința comună, prezența polițiștilor fiind solicitată de femeia de 42 de ani. Bărbatului i-a fost întocmit un nou dosar de cercetare penală, pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.