Ziarul electronic al arădenilor

Un autoturism a fost lovit de tren, la Comlăuș. Șoferul a scăpat cu viață

Un autoturism a fost lovit de un tren personal, la trecerea la nivel cu calea ferată din zona haltei Comlăuș (Sântana), în urma accidentului rezultând doar pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că, marți, în jurul orei 10.30, un bărbat de 41 de ani, din Zimandu Nou, a condus un autoturism pe DJ 791, dinspre Sântana spre Olari, iar la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, nu a respectat semnificația indicatorului „Stop”, fiind acroșat de trenul 1531, care circula pe ruta Cluj-Napoca – Timișoara Nord.

„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale“, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Conform sursei citate, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă, faptă prevăzută de art. 332 din Codul Penal.

„Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

foto: IPJ Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.