Ziarul electronic al arădenilor

Tribunalul Olt a respins contestaţiile în anulare în legătură cu terenurile din Nadăş

Tribunalul Olt a respins, miercuri, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de Comisia judeţeană de fond funciar Arad şi alţi contestatori faţă de soluţia prin care soţii Colţeu rămân cu peste 8.700 de hectare de teren în satul arădean Nadăş.

Soluţia pronunţată miercuri de Tribunalul Olt este irevocabilă.

„Cu opinie majoritară: Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiilor în anulare formulate de Comisia judeţeană de fond funciar Arad, Comisia locală de fond funciar Tăuţ, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Arad, Biriş Iovu, Rad Nicolae şi Păşcălău Avram şi pe cale de consecinţă respinge ca inadmisibile aceste contestaţii.

Obligă contestatorii în solidar la plata sumei de 3.195 lei, cheltuieli de judecată, către intimaţii Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.05.2019, la Tribunalul Olt. Cu opinie separata: Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiilor în anulare, invocată de intimaţii Colţeu Mihai Alexandru şi Colteu Viorica“, se arată în soluţia pe scurt publicată pe site-ul instanţei.

Calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare a fost promovată de Comisia Judeţeană de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Arad după aflarea sentinţei irevocabile pronunţate de Tribunalul Olt în februarie 2019.

Pe 5 februarie, printr-o sentinţă irevocabilă, Tribunalul Olt a admis recursul depus de soţii Viorica şi Mihai Alexandru Colţeu împotriva unei soluţii a Judecătoriei Balş din toamna anului 2018 şi a respins ca tardive cererile de revizuire formulate de Comisia Locală de fond funciar Tauţ şi Comisia judeţeană de fond funciar Arad. În 2018 magistraţii din Balş au admis cererile de revizuire formulate în cazul terenurilor din satul Nadăş.

Neînţelegerile dintre localnicii din Nadăş şi autorităţi, pe de o parte, şi familia Colţeu, pe de altă parte, durează de 13 ani.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu, prin care aceştia cereau anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

La acel moment, judecătoria a stabilit reconstituirea în favoarea familiei Colţeu a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.742 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădiri sau alte construcţii aflate pe acestea.

În anul 2014, DNA Timişoara a descins la cabinetele notariale care au perfectat actele familiei Colţeu, dar şi la Ocolul silvic privat din Nadăş. Procurorii DNA au stabilit, urmare a unor expertize grafoscopice, că o parte din documentaţia ce a stat la baza acestei retrocedări a fost falsificată.

În vara anului 2017, familia Colţeu, care susţinea că trebuie să moştenească aproape 9.000 de hectare de teren în extravilanul satului arădean Nadăş, după prezentarea unui certificat de moştenitor, dovedit ulterior a fi fost falsificat, a pierdut, irevocabil, procesul la instanţa supremă.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins în luna iunie 2017, definitiv, contestaţiile membrilor familiei Colţeu, după ce judecătorii Curţii de Apel Timişoara au desfiinţat certificatul de moştenitor la solicitarea procurorilor DNA, care au constatat că acesta fusese falsificat.

În septembrie 2017, magistraţii Judecătoriei Balş au admis cererile de revizuire formulate în cazul terenurilor din satul arădean Nadăş de către comisiile locală şi judeţeană de fond funciar şi au decis să schimbe în totalitate sentinţa Judecătoriei Ineu din 2006, prin care se stabilea reconstituirea în favoarea familiei Colţeu a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.742 hectare de teren şi pădure.

Această sentinţă a fost atacată şi apoi cauza a fost rejudecată la Judecătoria Balş. În octombrie 2018 soţii Colţeu au făcut apel la soluţia pronunţată de Judecătoria Balş. Recursul depus de soţii Colţeu a fost admis printr-o soluţie irevocabilă, pe 5 februarie, de Tribunalul Olt.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.