Trei camioane aflate într-o balastieră din localitatea arădeană Şofronea au ars complet, după producerea unui scurtcircuit la unul dintre vehicule, potrivit pompierilor.
În urma unui apel la 112, efectuat miercuri, în jurul orei 21.45, Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere şi 10 subofiţeri, ajutaţi de către pompierii voluntari din localitate.
„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, cele trei cap tractor ardeau generalizat şi violent, incendiul fiind favorizat atât de observarea acestuia cu întârziere cât şi de anunţarea târzie. În prima fază, personalul din balastieră a încercat să stingă incendiul. În urma verificărilor executate după finalizarea intervenției, pe camerele de supraveghere incendiul a fost observat la ora 21.05, iar apelul la 112 a fost efectuat la 21.44“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.
Pompierii au stins incendiul după o intervenţie care a durat două ore şi au reuşit să salveze alte şapte camioane parcate în apropiere.
Conform primelor cercetări, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la unul dintre camioanele parcate.
foto: ISU Arad