Un tânăr din Curtici a fost transportat la spital, după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a ajuns într-un șanț de pe marginea DJ 709/B.
Evenimentul rutier a avut loc joi, în jurul orei 16.30. Conform IPJ Arad, tânărul, în vârstă de 21 de ani, conducea un autoturism pe D.J. 709/B, dinspre Curtici, spre Șofronea, și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, derapând în șanț.
„În urma accidentului rutier, a fost rănit conducătorul auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind rănit ușor, la prima vedere. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că tânărul nu consumase alcool“, a informat IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
foto: ISU Arad

