Elegie pentru țăranul român
Țăranul român nu se mai schimbă – țin unii să ne-o trântească-n față, ca pe o flegmă.
Nici nu le răspund.
De-atâta grijă cât i-o duc unii – i-au dat pământ, dar nu și unelte, nu car, nici cal și, ce-i mai rău, nu i-au redat anii furați ai tinereții -, el sau mai exact, ce mai rămâne-ncet-încet din el, se trece.
Iar mai încolo, peste niște ani – nu mulți, din nefericire – uitat, radiat din registre, alungat din statistici, refuzându-i-se tradiția ca sevă care i-ar mai putea da un licăr de speranță - se stinge. Pur și simplu.
Ăst timp, noi, aștialalți, rămânem doar cu nostalgia mucului întârziind să fumege preț de câteva minute după ce flacăra se va fi dus.
Silviu Rațiu
Octombrie, 2013