Ziarul electronic al arădenilor

Tag: electorale

UPDATE Arădeni sancționați pentru distrugerea unor afişe electorale

UPDATE Arădeni sancționați pentru distrugerea unor afişe electorale

Actualitati
Un bărbat din Arad a fost amendat pentru că a distrus afișe electorale amplasate în cartierul Bujac din municipiu. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost surprins, în cursul zilei de 1 mai, de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine, Liniște Publică și Parcări. Panourile electorale de pe care au fost distruse afișele sunt amplasate în fața Liceului Sportiv, în prelungirea străzii Independenței cu strada Gloria. „După ce a fost identificat, bărbatul a fost predat reprezentanților Poliției Municipiului Arad, în vederea continuării cercetărilor. Pentru fapta sa, S.C. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 1.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 33/2007, privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European“, a informat Biroul de p
USR: Semnăturile cetățenilor care susțin modificarea legislației electorale vor fi depuse în județul Arad

USR: Semnăturile cetățenilor care susțin modificarea legislației electorale vor fi depuse în județul Arad

Comunicate de presa
USR Arad a susținut o conferință de presă, alături de partenerii săi, Aradul Civic și PLUS Arad, ocazionată de depunerea spre atestare a semnăturilor celor care susțin inițiativa cetățenească #OameniNoi, pentru modificarea legislației electorale. Dintre principalele propuneri ale proiectului amintim revenirea la alegerea primarilor în două tururi, votul preferențial pe liste de partid, o mai bună reprezentare a diasporei, reducerea numărului de semnături și eliminarea pragului electoral la alegerile locale și europarlamentare, monitorizarea electronică a prezenței la vot. În județul Arad au fost strânse 6.900 de semnături, din care peste 4.500 în municipiul Arad. Suntem pe locul 3 la nivel național ca număr de semnături strânse. Procedural, urmează atestarea acestora de primării și apoi

Minori care distrugeau afișe electorale, prinși în Bujac

Actualitati
Polițiștii locali din Arad au surprins doi minori, în timp ce distrugeau afișe electorale, de pe panourile aflate pe o stradă din cartierul Bujac. Cei doi minori, cu vârste de 14, respectiv 16 ani, au fost surprinși de polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică, în colaborare cu cei ai Serviciului Dispecerat Monitorizare, în cursul zilei de sâmbătă, în timp ce rupeau afișe electorale de pe panourile situate pe strada Independenței, din cartierul Bujac. „Pentru că sunt minori, cei doi au fost predați familiilor din care provin, părinților punându-li-se în vedere gravitatea faptei comise de copii. Totodată, polițiștii locali le-au atras atenția aparținătorilor celor doi minori să nu își mai lase copiii nesupravegheați, pentru a evita, pe viitor, astfel de inciden

Afișe electorale, distruse de un arădean

Actualitati
Un bărbat a fost surprins în timp ce a distrus mai multe afișe electorale de pe un panou aflat în zona Podgoria din municipiul Arad. Bărbatul, în vârstă de 48 ani, a fost depistat în urma unei acțiuni comune a polițiștilor locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică și cei ai Serviciului Dispecerat și Monitorizare. Autorul faptei a fost surprins cu ajutorul camerelor video de supraveghere din municipiu, fiind observat din dispeceratul Poliţiei Locale Arad. „Un arădean, care a pus gând rău afișelor electorale din zona Podgoria, a fost oprit din drum de polițiștii locali, în dimineața zilei de 23 noiembrie, în jurul orei 5.30. Înainte de a fi legitimat și, ulterior, predat Poliției Municipiului Arad, în urma unei acțiuni comune a polițiștilor locali din cadrul Serviciului d