Un lucru este cert: ori de câte ori m-am aflat în fața lucrărilor lui, Ioan Kett Groza nu m-a lăsat să am senzația de „deja vu”. Nici măcar atunci când, de la o apariție publică la alta, se întâmpla ca în lucrările sale să stăruiască asupra unei anumite idei sau să se circumscrie unui anumit limbaj particular de exprimare. Îmi aduc aminte, de pildă, de „perioada” suprarealistă, cu atât mai relevantă pentru cariera lui Kett Groza cu cât ea s-a manifestat consistent chiar și în timpuri când lucrul acesta era mai puțin bine primit în cercurile oficiale și, curios, chiar…