Ziarul electronic al arădenilor

Sute de tone de deşeuri menajere, depozitate în curtea fostei unităţi militare din Lipova

Câteva sute de tone de deşeuri au fost depozitate, în ultimele două luni, în curtea fostei unităţi militare din Lipova, după ce ridicarea gunoaielor de la populaţie a fost preluată de administraţia locală, firma responsabilă pierzându-şi licenţa.

Zona de depozitare este aproape de locuinţe, iar oamenii se plâng de mirosuri insuportabile şi de o invazie de şobolani.

Locuitorii oraşului Lipova reclamă că nu mai pot să îşi deschidă ferestrele la locuinţe din cauza mirosurilor provenite de la rampa de gunoi improvizată în curtea fostei baze militare din oraş şi se tem şi să îşi mai lase copiii afară din cauza câinilor şi a şobolanilor.

Situaţia este descrisă prin sute de comentarii postate pe reţele de socializare, oamenii cerând responsabililor locali să intervină de urgenţă.

Primarul din Lipova, Mircea Iosif Jichici, a declarat marţi, pentru Agerpres, că s-a ajuns în această situaţie pentru că firma de salubritate nu şi-a respectat angajamentele.

„Firma care ridica deşeurile menajere a acumulat datorii la firma care gestionează rampa de gunoi autorizată, iar aceasta din urmă nu a mai permis depozitarea deşeurilor. Ulterior, firma de salubritate a pierdut şi licenţa, iar forţaţi de împrejurări, am preluat noi, administraţia locală, activitatea până la stabilirea unui alt operator.

Pentru că nu avem bani la buget să ducem gunoiul la rampa autorizată de la Bârzava, unde suntem taxaţi cu 46 de euro plus TVA pe tonă, am improvizat un depozit de deşeuri în fosta bază militară din Lipova. E singurul loc în care există o rampă betonată, astfel încât să nu avem scurgeri poluante în sol. Din păcate, s-au adunat deja sute de tone de deşeuri, iar asta le produce disconfort locuitorilor“, a declarat primarul.

Conform acestuia, la rectificarea bugetară operată de Guvern au fost prevăzute sume pentru Lipova, cu destinaţia plăţii prestaţiilor sociale.

„Nu ştim încă ce sume ni s-au alocat, urmează să fim informaţi, dar ajutorul pentru plata prestaţiilor sociale ne va permite să degrevăm bugetul local la acest capitol, iar cu banii noştri să gestionăm situaţia deşeurilor. Vom începe să transportăm la rampa autorizată“, a spus primarul.

Unitatea militară din Lipova a fost dezactivată la începutul anilor 1990, iar în urmă cu un deceniu, terenul a fost transferat de la Ministerul Apărării la administraţia locală, aici fiind amenajată o zonă industrială.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.