Ziarul electronic al arădenilor

Sute de biciclete cumpărate de Primăria Arad pentru sistemul de închiriat stau în depozite

Sute de biciclete cumpărate de Primăria Arad, printr-un proiect cu o finanţare europeană de aproximativ un milion de euro, pentru a fi folosite într-un sistem de închiriere pentru public, stau nefolosite într-un depozit al municipalităţii, pentru că recepţia staţiilor amplasate în oraş şi a altor componente s-a făcut cu o întârziere de doi ani, iar licitaţia pentru mentenanţă abia urmează să aibă loc.

Realizarea sistemul „bike sharing” a fost licitată în 2021, când a fost şi semnat contractul cu firma câştigătoare care urma să livreze staţiile, cele 330 de biciclete comandate şi alte componente. Avea termen nouă luni pentru asta, astfel că sistemul trebuia recepţionat în 2022.

Primăria Arad a constatat însă că bicicletele livrate nu corespundeau celor din caietul de sarcini, astfel că le-a refuzat, iar firma a livrat în mai multe tranşe noile biciclete, acţiune care s-a încheiat abia în acest an.

„Componentele sistemului de închiriere biciclete au fost recepţionate de curând, astfel că ne pregătim să scoatem la licitaţie serviciul de mentenanţă. Întârzierea punerii în funcţiunii a acestui sistem şi a recepţionării acestuia a fost cauzată de faptul că primele biciclete care ne-au fost livrate nu erau conforme cu cerinţele din caietul de sarcini.

De aceea am solicitat operatorului să-şi respecte angajamentele. Avem bicicletele, avem cele 22 de staţii amplasate în tot oraşul, prin urmare ne dorim să punem cât mai repede în funcţiune acest sistem pentru ca arădenii să se bucure de el, dar în egală măsură să îl folosească cu maximă responsabilitate, pentru că privim cu îngrijorare spere trotinetele electrice, care sunt folosite necorespunzător de cele mai multe ori”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Conform sursei citate, cele 330 de biciclete cumpărate sunt acum într-un depozit al societăţii Recons, aflată sub autoritatea Consiliului Local, unde vor rămâne până când sistemul va putea fi pus în funcţiune. Acest lucru se va întâmpla cel mai devreme în primăvara anului viitor, pentru că trebuie semnat contractul de mentenanţă în urma licitaţiei ce va avea loc, iar pe timpul iernii bicicletele oricum nu ar fi disponibile publicului.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.