Universitatea Craiova a reuşit prima sa victorie în noul sezon al Superligii de fotbal, 4-2 (1-1) cu UTA Arad, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a doua.
Gazdele au deschis scorul prin fundaşul nord-macedonean Gjoko Zajkov (35), cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Alexandru Mitriţă.
Arădenii au egalat chiar înainte de pauză, prin nigerianul Emoh Ezekiel (45), din pasa lui Benjamin van Durmen, după o minge pierdută de Mihai Căpăţînă.
Universitatea, care a remizat cu FC Hermannstadt, 0-0, în prima etapă, a reuşit să se desprindă în repriza secundă, când cubanezul Luis Paradela (58) a marcat primul său gol în Superligă, din pasa lui Ştefan Bană. Ştefan Baraiam a înscris şi el, la scurt timp după intrarea pe teren (73).
UTA a redus din diferenţă prin fundaşul Alexandru Benga (90+2), după un corner executat de Andrej Fabry, portarul Laurenţiu Popescu având două intervenţii salutare anterior.
Alexandru Mitriţă a închis tabela (90+3), după o recuperare a lui Ştefan Baiaram.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpăţînă (Şt. Vlădoiu 67), Maldonado, Zajkov, Badelj (Bancu 55) – Al. Creţu (Mekvabishvili 67), Houri – Bană (Baiaram 72), Al. Mitriţă, Paradela – Koljic (Carlos Mora 72).
Antrenor: Costel Gâlcă
UTA Arad: R. Popa – Râpă (Trif 80), I. Conte, Benga, Diogo Rodrigues – V. Costache (R. Cristea 57), Van Durmen, C. Mihai (L. Halef 57), Omondi – Ezekiel (Dumiter 70), Joao Pedro (Fabry 80).
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Sebastian Eugen Gheorghe, Andrei Constantinescu – Iulian Dima
Arbitri VAR: Rareş George Vidican – Antonie Andrei
Observator: Teodora Albon.
Rednic, după meciul de la Craiova: Sunt goluri luate pe greșelile noastre
