GALERIE FOTO/VIDEO Fanfare din județul Arad, din Timișoara, dar și din Ungaria, au fost prezente la cea de-a treia ediție a evenimentului intitulat „Sunetul fanfarelor“, care s-a desfășurat vineri, în Parcul Reconcilierii din Arad.
„Sunetul fanfarelor“ este un proiect care are ca scop promovarea muzicii de fanfară și prin care se dorește reluarea unei tradiții care, în timp, s-a pierdut, aceea de a organiza spectacole de fanfară în aer liber, în diverse locuri din oraș.
Evenimentul de vineri a fost deschis de fanfara bisericilor penticostale din Moroda-Iermata, care este formată din mai mulți tineri pasionați de muzica de fanfară și de muzica de promenadă. Membrii fanfarei participă la diverse concerte, atât în țară, cât și în străinătate.
În fiecare duminică, fanfara este prezentă la serviciile divine din diverse biserici, atât din comuna Iermata, de care aparține satul Moroda, cât și din județul Arad, dar și din țară.
Programul a continuat cu Fanfara Bisericii Ortodoxe din Almaș, condusă de Voicu Șandru. Din anul 1934, când a fost înființată, și până în prezent, a funcționat cu mici întreruperi, iar de 5 ani, prin grija părintelui paroh Florin Marian Oarcea, s-a reorganizat prin atragerea de noi membri.
Repertoriul fanfarei este variat și cuprinde de la cântări cu caracter liturgic, la marșuri patriotice, ardelene, învârtite, sârbe, valsuri și altele.
În fața publicului a urmat Fanfara „Pro Amiciția“ din Timișoara. Înființată inițial de cadre militare în rezervă această, fanfara a reușit în decursul anilor să adune un repertoriu foarte diversificat, participând la mai multe festivaluri naționale și internaționale, unde s-a bucurat, de fiecare dată, de succes.
Fanfara „Pro Amiciția“, coordonată de Dan Didovici, a inclus în programul de vineri și cântece interpretate de solista Dana Varadi.
Seara a fost încheiată de Formația de Fanfară și Concert „Körösparti Vasutas” din Békéscsaba (Ungaria), care a sărbătorit, anul acesta, 71 de ani de la înființare. Fanfara este cunoscută atât în Ungaria, cât și în străinătate, pentru repertoriul bogat, variat, care cuprinde marșuri, dar și muzică clasică.
Evenimentul „Sunetul fanfarelor – Arad 2019“ a fost organizat de Asociația „Qult-Ar“, cu finanțare de la Consiliul Local Municipal, prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Evenimentul face parte din proiectul „Ziua fanfarelor la Arad“ și a fost accesat în cadrul Programului Proiecte Culturale, sesiunea I, 2019, având ca scop principal evidenţierea fanfarelor din Arad și din orașele înfrățite din Ungaria, dar și promovarea în rândul generaţiilor tinere a unui act cultural apreciat de zeci de ani: concertul de muzică de fanfară.
foto/video: actualitati-arad.ro
