Poliţiştii de frontieră de la PTF Turnu au depistat, ascunşi într-un compartiment special amenajat dintr-o autoutilitară, 12 cetăţeni din Pakistan, Sri Lanka și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Migranții au fost depistați când la punctul de trecere a frontierei Turnu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar în vârstă de 25 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria şi se deplasa fără încărcătură pe ruta România – Germania. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, într-un loc special amenajat, deasupra compartimentului destinat transportului de marfă, 12 cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, Sri Lanka și India cu vârste cuprinse între 25 și 47 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
A marcat ilegal arbori
Angajatul unui ocol silvic din Arad este cercetat penal pentru nerespectare reglementărilor a dispozitivelor speciale de marcat arbori, tăiere ilegală de arbori nemarcați și furt de arbori nemarcați. Conform IPJ Arad, polițiștii din cadrul Biroului de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol cercetează un bărbat în vârstă de 38 de ani, care, în calitate de angajat al unui ocol silvic, ar fi marcat în plus 11 arbori din specia gorun, cu un volum de aproximativ 25 de metri cubi, în valoare de aproximativ 14.700 de lei, specie care nu se regăsea în actul de punere în valoare. „Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru folosirea cu nerespectare reglementărilor a dispozitivelor speciale de marcat arbori, tăiere ilegală de arbori nemarcați și furt de arbori nemarcați“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad.
Bănuit de furt, identificat
Un bărbat din Arad este cercetat penal pentru că a furat mai multe articole de vestimentație dintr-un magazin. Conform informațiilor transmise de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, a fost identificat un arădean în vârstă de 34 de ani, care, în data de 24 martie, ar fi sustras, dintr-o societate comercială, mai multe obiecte de vestimentație, cauzând un prejudiciu de aproximativ 700 de lei. „Prejudiciul a fost recuperat parțial, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru furt“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Infracțiuni depistate în trafic
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în seara zilei de 25 martie, un arădean în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Liviu Rebreanu din municipiul Arad. Din verificări s-a constatat că valabilitatea numărului de circulație provizoriu este expirată. De asemenea, a mai fost depistat, de polițiștii din orașul Chișineu-Criș, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, în localitatea Șimand, având dreptul de a conduce suspendat. „Cei în cauză sunt cercetați penal, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere“, a informat, luni, Biroul de presă al IPJ Arad.