Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu efective de la Ordine Publică și Rutieră, în colaborare cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și cântarul mobil, au desfășurat o o acțiune pe șoselele din județ, pentru verificarea respectării legalității transportului de marfă.

„Echipajele au verificat 186 de autovehicule, fiind constatate nereguli, pentru care au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 42.000 de lei. Dintre acestea, două au fost aplicate pentru depășirea masei maxime admise, una pentru lipsa asigurării, 84 pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 și celelalte la alte acte normative. Au fost imobilizate 3 autovehicule de transport marfă, pentru depășirea tonajului și lipsa asigurării și retrase două certificate de înmatriculare“, a informat IPJ Arad. Aceste acțiuni se desfășoară periodic, pe toate drumurile județene.

Prins în flagrant delict de polițiști

Polițiștii au fost sesizați, la data de 28 septembrie, de un bărbat, despre faptul că mai multe persoane îi sustrag bunuri din autoturismul personal, parcat pe strada Ioan Rațiu din municipiul Arad. „La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care, în scurt timp, au depistat un arădean de 18 ani, în timp ce alerga pe strada Liviu Rebreanu, din municipiu. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate au fost recuperate o parte din bunurile care ar fi fost sustrase din autoturism (respectiv o drujbă și un flex)“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luării tuturor măsurilor legale care se impun.

Ordin de protecție provizoriu încălcat

Un bărbat din Sebiș este cercetat penal, după ce și-a amenințat soția, iar pe numele acestuia a fost emis și un ordin de protecție provizoriu. Conform IPJ Arad, polițiștii din Sebiș au emis, la data de 28 septembrie, un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 49 de ani, din acest oraș, care, în urma unor discuții în contradictoriu, și-ar fi amenințat soția, în timp ce se aflau la domiciliul conjugal. „Ulterior, în aceeași zi, bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pe numele său, prin faptul că ar fi încercat să intre în locuință. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurii ordinului de protecție“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 65.000 de lei. Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de polițiștii rutieri din Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.