Un bărbat a fost bătut într-o stație de distribuție a carburanților din Vărădia de Mureș, iar agresorul este cercetat penal și va fi prezentat magistraților cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat că polițiștii de la Secția 8 Rurală Săvârșin au reținut un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Vărădia de Mureș, care, în ziua de 20 august, în timp ce se afla într-o benzinărie din această localitate, ar fi lovit cu pumnii și picioarele un bărbat. „Bărbatul urmează să fie prezentat magistraților de la Judecătoria Lipova, cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea au alte violențe“, au informat, marți, reprezentanții IPJ Arad.
Deşeuri abandonate în cartierul Şega
Poliţiştii locali au surprins în cartierul Şega, în zona străzii Şezătorii, două persoane care au abandonat deşeuri amestecate (deşeuri menajere şi deşeuri rezultate în urma executării unor lucrări de renovare) în proximitatea unei platforme gospodăreşti, la care sunt arondate o parte din asociaţiile de locatari din cartier. Deşeurile, aproximativ un metru cub, au fost transportate de pe strada Muşeţel. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoanele în cauză nu aveau încheiate contracte de salubrizare. Zona unde a fost surprinsă activitatea de abandonare a deşeurilor se află în proximitatea unor asociaţii de locatari care se confruntă des cu astfel de practici din partea vecinilor de cartier. Din acest motiv, locul în cauză constituie o prioritate în obiectivul de patrulare şi monitorizare, inclusiv video, a poliţiştilor locali din cadrul DGPLA cu atribuţii în acest domeniu. Pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 92/2021 – privind regimul deşeurilor, au fost aplicate două amenzi contravenţionale în cuantum total de 40.000 lei.
Migranți depistați în Stația C.F.R. Arad
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în Stația C.F.R. din municipiul Arad, șapte cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul misiunii au fost identificați, în Stația C.F.R. din municipiul Arad, șapte cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, India și Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, solicitanţi de azil în România“, a informat Poliția de Frontieră Arad. După finalizarea tuturor verificărilor, cei șapte străini vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
Arădeancă cercetată pentru furt
Angajata unui restaurant din municipiul Arad este cercetată pentru furt calificat, după ce a sustras, în mod repetat, aproximativ 19.000 de lei din casa de marcat a unității. Conform informațiilor transmise de IPJ Arad, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale cercetează o femeie în vârstă de 45 de ani, din Arad, angajată a unui restaurant de pe Calea Aurel Vlaicu. Potrivit oamenilor legii, femeia, în perioada 10 – 15 august, pe timp de noapte, ar fi sustras, în repetate rânduri, 18.900 de lei din casa de marcat a unității. „În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea recuperării prejudiciului și luării măsurilor legale care se impun“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad.
Deșeuri oprite la P.T.F Nădlac II
Poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu Arad, au luat măsura nepermiterii intrării în ţară pentru două mijloace de transport, încărcate cu aproximativ 25 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte, textile, electrocasnice și mobilier. „În data de 22 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din îmbrăcăminte și textile, pe ruta Germania – România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad. În urma verificărilor documentelor s-a constatat că încărcăturile supuse controlului nu îndeplinesc condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferii neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, autovehiculele transportau 24.880 de kilograme de deşeuri“, a informat Poliția de Frontieră.
