Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Un bărbat din Păuliș, care și-a amenințat soția și fiul, un tânăr din Arad, care și-a amenințat fosta concubină, și un bărbat din Sebiș, care și-a amenințat soția, sunt cercetați penal, iar pe numele lor au fost emise ordine de protecție provizorii.

Conform IPJ Arad, polițiștii de la Secția 7 Rurală Lipova au emis, în noaptea de 19/20 august, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din Păuliș, care și-ar fi amenințat soția și fiul, după care ar fi spart geamurile autoturismului soției sale. În aceeași seară, pe numele uni tânăr de 21 de ani, din Arad, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru că și-ar fi amenințat fosta concubină. Polițiștii au mai emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Sebiș, care și-ar fi amenințat soția. „Toți cei în cauză sunt cercetați penal“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Microbuz cu pasageri, implicat într-un accident

Un microbuz în care călătoreau nouă persoane a fost implicat într-un accident rutier, luni, pe autostrada A1, în judeţul Arad, iar un pasager a fost rănit, traficul fiind blocat parţial. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, accidentul s-a produs la kilometrul 531 al autostrăzii, pe sensul de mers Timişoara – Arad. „A fost implicat un microbuz 8+1 cu nouă persoane. Acesta ar fi intrat în coliziune cu vehiculul care se deplasa în faţă. O persoană a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale“, au transmis poliţiştii. Potrivit IPJ, circulaţia s-a desfăşurat, o perioadă de timp, doar pe banda 1 a autostrăzii, iar banda de urgenţă şi banda 2 au fost închise.

Transporturi de deşeuri textile, oprite la frontieră

Două transporturi de deşeuri textile care erau aduse din Germania au fost blocate, luni, la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de comisarii de Mediu din Arad. Garda de Mediu Arad a informat că deşeurile se aflau în două TIR-uri conduse de şoferi români care le transportau în Bacău şi Covasna, însă firmele la care urmau să ajungă nu îndeplineau condiţiile legale pentru a procesa astfel de mărfuri. ‘Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Arad au interzis intrarea în ţară a două automarfare care transportau deşeuri de textile şi îmbrăcăminte având cantităţi de 10,36 tone şi 14,52 tone, provenite din Germania. Agenţii economici din judeţele Bacău şi Covasna cărora le erau destinate deşeurile nu deţin instalaţii de valorificare la punctele de lucru din documentele însoţitoare transporturilor, aşa cum este prevăzut în legislaţia specifică“, au transmis comisarii arădeni.

Braconier depistat de polițiștii din Nădlac

Un bărbat din orașul Nădlac este cercetat penal pentru braconaj, el fiind depistat în timp ce pescuia ilegal pe râul Mureș. „Polițiștii din Nădlac cercetează un bărbat în vârstă de 62 de ani, din acest oraș, care, în după-amiaza zilei de 20 august, a fost depistat în timp ce pescuia pe râul Mureș, utilizând o setcă de 40 de metri lungime și 2 metri lățime, cu ochiuri având dimensiunea de 6/6 centimetri“, se arată într-o informare remisă de Biroul de presă al IPJ Arad. Conform sursei citate, ustensilele utilizate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru braconaj piscicol.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.