O firmă din orașul Pecica a fost amendată cu 10.000 de lei pentru transport de material lemnos fără proveniență legală.
IPJ Arad a informat că polițiștii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat, miercuri, o acțiune de control a societăților comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu material lemnos. „În urma verificărilor efectuate, o societate comercială din Pecica a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru transport de material lemnos fără proveniență legală (conform Legii 171/2010), în perioada iunie 2020 – ianuarie 2021. De asemenea, s-a dispus confiscarea valorică a 258 de metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare de 70.444 de lei“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad, care a mai precizat că aceste controale vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe toată raza județului.
Infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
Un bărbat este cercetat penal pentru că a introdus în țară o armă neletală și muniție. „Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează un bucureștean în vârstă de 65 de ani, care, la data de 16 ianuarie, ar fi introdus pe teritoriul României o armă neletală de calibrul 8 mm și 5 cartușe aferente cu capse nepercutate, supusă autorizării, pe care ulterior ar fi comercializat-o unui alt bărbat. Niciunul dintre cei doi bărbați nu are dreptul de a deține arme“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Arad. Arma și cartușele au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
COVID-19. Acțiuni de verificare în Arad
În cursul zilei de 27 ianuarie, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.339 de persoane, verificate 133 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 42 de mijloace de transport în comun. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.500 de lei, dintre care 12, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.
Autor unei înșelăciuni, identificat de polițiști
Un arădean a plătit aproximativ 1.000 de lei pentru a-i fi adusă o mașină din Germania, însă cel care a primit banii nu a respectat înțelegerea. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a anunțat, joi, că polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca au identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Olt, care, în ziua de 17 octombrie 2020, ar fi solicitat și primit de la un arădean suma de 970 de lei, pentru transportul unui autoturism din Germania în România, lucru care nu s-a mai întâmplat. „În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, fiind documentată întreaga activitate infracțională a celui în cauză“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.