Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un tânăr din orașul Sântana este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece nu a respectat măsura izolării la domiciliu, plecând să-și cumpere țigări.

Tânărul, în vârstă de 27 de ani, este cercetat de polițiștii din Sântana. Conform oamenilor legii, în ziua de 12 decembrie, tânărul nu a fost găsit la domiciliu de polițiștii care efectuau verificările persoanelor aflat în izolare/carantină.  Autoritățile statului au dispus izolarea tânărului în intervalul 4 – 17 decembrie. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul s-ar fi deplasat la un magazin din localitate pentru a-si achiziționa țigări. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentu zădărnicirea combaterii bolilor“, se precizează într-o informare a IPJ Arad.

Mandate puse în aplicare de polițiștii S.I.C.

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat, pe raza municipiului, un arădean în vârstă de 43 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt pe teritoriul acestui stat. Bărbatul a fost introdus în arestul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale. De asemenea, un arădean de 28 de ani, urmărit național, a fost depistat pe raza municipiului. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Arad la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 4 luni, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Arad.

Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști

Polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui arădean de 35 de ani, care, în ziua de 12 decembrie, și-a agresat fizic și verbal concubina. Totodată, bărbatul a distrus mai multe bunuri din locuința comună. De asemenea, pe numele unui bărbat din Sebiș, în vârstă de 44 de ani, polițiștii din acest oraș au emis un ordin de protecție provizoriu. Conform polițiștilor, bărbatul și-ar fi amenințat cu moartea și agresat soția. „În ambele cauze au fost întocmite dosare penale“, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Microbuz căutat de autorităţile din Marea Britanie

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanapalota au descoperit un microbuz marca Mercedes Benz, model Sprinter, în valoare de 11.300 de Euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie.  Microbuzul, înmatriculat în Marea Britanie, era condus de un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă cartea de identitate şi documentele mijlocului de transport. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că microbuzul figurează ca „bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în data de 9 decembrie 2020. Bărbatul a declarat că este doar şofer, nefiind proprietarul autoutilitarei, şi nu ştia despre faptul că mijlocul de transport era căutat de autorităţi. Microbuzul a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.