O filmare pusă la dispoziția Direcției Generale Poliția Locală Arad, de operatorul de salubritate RETIM, a permis identificarea și sancționarea unei persoane ce deversa deșeuri non-menajere pe o platformă alocată unei asociații de locatari dintr-o zonă de blocuri.
„Posesor al unui contract individual de colectare a deșeurilor la casa deținută în altă zonă, respectivul a optat, totuși, să transporte sacii cu gunoi cu autoturismul personal până la containerele alocate platformei de pe strada Banu Mărăcine. Pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin HCLM 297/2015 – privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare pe raza municipiului Arad a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei. La rândul său, operatorul de salubritate amintit a fost amendat cu 2.500 de lei, pentru că angajații săi au lăsat în urmă gunoaie, după golirea recipientelor de colectare de la o platformă situată pe strada Alexandru T. Stamatiad“, a informat DGPL Arad.
Mandate de executare a pedepsei închisorii
Polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, împreună cu cei din Zădăreni, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de magistrații de la Tribunalul Timiș pe numele unui cetățean pakistanez de 50 de ani, cu rezindență în România. Acesta are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și 9 luni pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. De asemenea, a fost pus în aplicare și un mandat de executare emis pe numele unui tânăr de 29 de ani, din Vinga. Acesta a fost condamnat de magistrații aceleiași instanțe la o pedeapsă de doi ani și 9 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Cei doi bărbați au fost încarcerați în Pentenciarul Arad.
Migranţi găsiţi ascunşi în două camioane
Nouă migranţi au fost descoperiţi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II încercând să iasă din ţară ascunşi în camioane care transportau deşeuri din cupru sau piese auto. Primul camion se îndrepta în Spania, cu o încărcătură de deşeuri din cupru, fiind condus de un român în vârstă de 30 de ani. Autorităţile au verificat remorca și au descoperit trei bărbaţi ascunşi. Aceştia sunt din Afganistan şi au vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, fiind solicitanţi de azil, conform documentelor pe care le deţineau, eliberate de autorităţile din ţara noastră. Al doilea camion cu migranţi era condus tot de un român, în vârstă de 45 de ani, el transportând piese auto în Germania. În compartimentul de marfă, poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit şase persoane Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 28 ani. În ambele cazuri, migranţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în ţări din Vestul Europei.
Infracțiuni rutiere depistate de polițiști
Polițiștii de la Secția 1 Rurală Arad au depistat în trafic, în noaptea de 21/22 octombrie, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Zădăreni, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența substanțelor interzise. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat o valoare pozitivă pentru substanța TH-5 (cannabis). Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice. Totodată, pe raza localității Cicir, polițiștii din Vladimirescu au depistat un autoturism care se deplasa haotic pe DN 7. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui timișorean de 32 de ani, care conducea mașina, având o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice. Cei doi bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.