Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Peste 20 de șoferi au fost amendați, anul acesta, pentru că și-au parcat mașinile pe spații verzi din municipiul Arad.

„Unora dintre posesorii de autoturisme le vine greu să renunțe la obiceiul de a staționa pe spațiile verzi de pe domeniul public. Atitudinea respectivilor conducători auto este cu atât mai surprinzătoare în condițiile în care incidentele respective nu sunt înregistrate în centrul orașului, unde există un real deficit de locuri de parcare, raportat la fluxul zilnic de automobile. În scopul eliminării obiceiului conducătorilor auto de a staționa în zonele alocate spațiilor verzi de pe raza municipiului, polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului au intensificat verificările în teren. Astfel, față de 40 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmite în ultimele șase luni ale anului precedent, de la începutul anului în curs, reprezentanții Biroului Protecția Mediului au întocmit, pentru aceeași abatere de la normele legale în vigoare, 24 de procese-verbale pentru încălcarea prevederilor Legii 24/2007/R, actualizată, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților“, a informat Direcția Generală Poliția Locală Arad.

A furat parfumuri

Un tânăr din Arad este cercetat penal, pentru că a furat mai multe parfumuri dintr-o drogherie din municipiu. Tânărul arădean, în vârstă de 21 de ani, a fost identificat de polițiștii de la Secția nr. 1 din cartierul Aurel Vlaicu. Conform oamenilor legii, tânărul, în cursul lunii aprilie 2019, ar fi sustras mai multe parfumuri, în valoare totală de 5.335 de lei, dintr-o drogherie situată pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad. „Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt“, se precizează într-o informare remisă de IPJ Arad.

Infracțiuni în trafic

Polițiștii din Lipova au depistat o femeie de 51 de ani, din Păuliș, în timp ce conducea pe D.J. 708/B, pe raza localității Miniș, un autoturism care avea valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată din luna mai 2019. Pe raza localității Curtici, polițiștii au depistat un bărbat de 29 de ani, din Macea, în timp ce conducea un autoturism, în timp ce era sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolmie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice. Pe numele celor depistați au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Urmărit internațional, depistat

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un  bărbat, căutat de autorităţile din Olanda, în vederea executării unei pedepse privative de libertate. Bărbatul, cetățean albanez, în vârstă de 41 de ani, a fost identificat când s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră. Poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de autorităţile din Olanda, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism. Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.