Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad cercetează penal doi tineri, care sunt suspecți de furturi.

Polițiștii au identificat un arădean, de 25 de ani, care, în seara zilei de 1 ianuarie, ar fi pătruns în incinta unui local de pe raza orașului Curtici, de unde ar fi sustras un laptop în valoare de 2.700 de lei, pe care l-ar fi vândut. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind continuată documentarea activității infracționale a celui în cauză. De asemenea, polițiștii de la Biroul Ordine Publică cercetează o tânără, de 19 ani, din Arad, depistată în flagrant delict în timp ce sustrăgea bunuri alimentare dintr-un supermarket de pe strada prof. dr. Aurel Ardelean, din municipiu. Prejudiciul a fost recuperat și predat societății vătămate, tânăra fiind cercetată pentru furt.

Incendiu la o casă din Arad

Pompierii arădeni au intervenit, în cursul zilei miercuri, pentru stingerea unui incendiu, la o gospodărie din municipiul Arad. Detasamentul de Pompieri Arad a intervenit la incendiul care izbucnit la o anexă cu rol de bucătărie. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul anexei, cu început de propagare la acoperișul imobilului și cu posibilitate de extindere la acoperișul casei vecine. După 30 de minute de intervenție, incendiul a fost izolat și limitat fără a se extinde. Focul a fost atins după o oră de intervenție. În incendiu a ars acoperișul anexei, pe aproximativ 40 mp, și mai multe bunuri, dar au fost salvate cele două case. În urma cercetărilor a fost stabilită cauza incendiului, aceasta fiind un scurtcircuit la o instalație electrică improvizată.

Bilanț la jandarmii arădeni

Peste 8.000 de misiuni au executat jandarmii arădeni în cursul anului 2019, conform bilanțului prezentat, miercuri, de conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean. „În perioada supusă evaluării, jandarmii arădeni au executat 8.172 misiuni de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, pază și protecție instituțională, comform competențelor, în urma cărora au fost constatate 216 infracțiuni. În misiunile de menținere a ordinii publice, executate în cooperare cu poliția prin patrule mixte, au fost constatate 144 infracțiuni. De asemenea au fost aplicate 1.866 sancțiuni contravenționale, în valoare de 579.720 lei“, se arată în bilanțul privind activitatea IJJ, în anul 2019.

Autoturism căutat de autorităţi

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota au descoperit şi indisponibilizat un autoturism BMW, model 420 D, în valoare de 17.800 de euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie. Autoturismul, fabricat în 2003, era condus de cetăţeanul român S.S., în vârstă de 25 de ani. În timpul verificărilor s-a constatat că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie. Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în anul 2016 şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.  Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.