Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru combaterea comerțului ilicit cu produse alimentare și non-alimentare, în piețele din Arad.

În urma controalelor efectuate joi au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990, în valoare totală de 35.500 de lei, și a fost indisponibilizată suma de 631 de lei. A mai fost depistat un cetățean chinez de 53 de ani, care oferea spre comercializare produse de îmbrăcăminte purtătoare a însemnelor mărcilor înregistrate, fără a prezenta elementele de siguranţă ale unor produse originale, susceptibile a fi contrafăcute. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 87 bucăți articole de îmbrăcăminte în valoare estimată de 8.200 lei, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru contrafacere, conform Legii 84/1998. Aceste acțiuni vor continua în toate piețele din municipiu și județ, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Dosar penal pentru petarde

Un bărbat din Arad, care comercializa petarde într-o piață din municipiu a fost depistat de polițiști și va fi cercetat penal. IPJ Arad a anunțat că polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, împreună cu cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au depistat, în Piața „Mihai Viteazul“, un arădean, în vârstă de 40 de ani, în timp ce oferea spre comercializare 120 de petarde. „Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, petardele fiind indisponibilizate“, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.

Bărbat încarcerat pentru hărțuire

Polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca au depistat, joi, pe raza municipiului, un arădean, în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Arad au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 luni, pentru hărțuire și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Potrivit IPJ Arad, bărbatul a fost încarcerat de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale în Penitenciarul Arad.

Mașină căutată de autorităţile din Belgia

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac  – Nagylak au descoperit o autoutilitară Mercedes Benz, în valoare de 20.000 de lei, căutată de autorităţile din Belgia. Vehiculul era condus de un cetăţean român, în vârstă de 33 de ani. Șoferul era însoţit de un alt cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, care a declarat că este proprietarul autoutilitarei. În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Belgia. Faţă de cele constatate, pasagerul a precizat că nu cunoştea faptul că mijlocul de transport ar fi fost căutat de autorităţi. Autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul S.T.P.F Arad, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.