Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un arădean a fost arestat preventiv, după ce și-a lovit concubina, în timp ce se aflau în locuința acesteia, femeia având nevoie de îngrijiri medicale.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, în noaptea de 23/24 octombrie, și-a lovit concubina cu palmele și un corp dur, este cercetat de polițiștii de la Secția nr. 1 din cartierul Aurel Vlaicu. Polițiștii au precizat că bărbatul și-a lovit concubina în timp ce se aflau la domiciliul acesteia, de pe raza municipiului. În urma loviturilor, femeia, în vârstă de 37 de ani, necesită 20-30 de zile de îngijiri medicale. „În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă“, se menționează într-o informare remisă presei de IPJ Arad. Reprezentanții IPJ Arad au anunțat, vineri, că bărbatul, reținut pentru violență în familie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Acțiune pe linia transportului de marfă

O acțiune pentru depistarea conducătorilor autotrenurilor, care nu respectă prevederile legale privind transportul de mărfuri, a fost desfășurată, joi, de polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Arad. În cadrul acțiunii au fost verificate 105 autotrenuri și au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.875 de lei, dintre care: 64 conform OUG 195/2002; 3 pentru nerespectarea legislației privind marfa transportată; una pentru nerespectarea timpilor de odihnă (tahograf); 3 pentru neacoperirea cu prelată a nisipului transportat; 3 pentru prezența noroiului pe roți în timpul deplasării pe șosea. Polițiștii au reținut un permis de conducere pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și 3 certificate de înmatriculare pentru anvelope uzate. „Aceste activități vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu, cât și în județ“, a anunțat IPJ Arad.

Un arădean și-a pierdut portmoneul

Un bărbat și-a pierdut portmoneul, în care se aflau acte și bani, pe o stradă din municipiul Arad. Portmoneul, în care se aflau acte de identitate și o sumă de bani, a fost găsit de un arădean, care l-a predat polițiștilor locali. „Norocul i-a surâs, vineri, unui arădean, după ce polițiștii locali cu atribuții de ordine publică l-au invitat la sediul DGPL Arad din Piața Catedralei, pentru a-i înmâna portmoneul pierdut pe o stradă din municipiu. În urma identificării, R.C.D. a fost contactat și s-a prezentat vineri, 1 noiembrie, pentru a-și recupera bunul pierdut“, a informat Direcția Generală Poliția Locală Arad.

Țigări netimbrate, confiscate de jandarmi

Trei bărbați au fost depistați de jandarmii arădeni în timp ce descărcau, din autoturismele proprii, mai multe plase cu țigări netimbrate. La verificările efectuate s-au descoperit în total  263 pachete cu țigări netimbrate de diferite mărci. Persoanele în cauză au fost interceptate în apropierea piețelor din municipiul și județul Arad, în urma unor acțiuni desfășurate de jandarmi, în această dimineață, pentru protejarea populației împotriva activităților de comerț ilicit. Pe numele celor trei bărbați, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României. Țigările netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării.

Polițiștii rutieri din Arad în acțiune

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului Arad, mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 176 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. Dintre acestea, 32 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 144 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 11 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.