Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Traficul feroviar a fost închis, luni, între staţiile Ilteu şi Săvârşin, din cauza unui accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 550+400, pe firul 1, între un tren de marfă privat şi un camion.

„Șoferul unui camion încărcat cu nisip nu a respectat semnalizarea acustică şi luminoasă de la trecerea la nivel şi a intrat în coliziune cu trenul privat de marfă, care circula pe relaţia Curtici – Ploieşti Nord. În urma impactului, primul vagon din compunerea trenului de marfă a deraiat de un boghiu. Personalul feroviar de specialitate al Regionalei CF Timişoara a retras în staţia Săvârşin celelalte vagoane din compunerea trenului de marfă“, a informat CFR SA. Circulaţia feroviară între staţiile Ilteu şi Săvârşin a fost reluată în condiţii de siguranţă, la ora 18.00, a anunţat CFR SA.

Mandate de executare a pedepsei închisorii

Un mandat de executare a fost emis de magistrații de la Judecătoria Arad pe numele unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Iratoșu, care are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și ultraj contra bunelor moravuri. Tot de magistrații de la Judecătoria Arad a fost emis un mandat de executare a pedespsei închisorii de un an, două luni și 20 de zile, pe numele unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Zăbrani, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. IPJ Arad a informat că cei doi bărbați au fost depuși de polițiști în Penitenciarul Arad.

Urmăriți internațional depistați  la PTF Nădlac

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente două persoane căutate de autorităţile din Germania pentru săvârşirea de infracţiuni economice. Cetăţenii români, O.F., în vârstă de 44 de ani, şi O.C., de 43 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Ilfov, au fost depistați la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, când s-au prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România. La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanelor erau emise, de către autorităţile germane, mandate europene de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni economice. Cei doi au fost predați unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Controale făcute de Inspecţia Muncii

Reprezentanţii Inspecţiei Muncii au realizat, în perioada 2 – 13 septembrie 2019, acţiuni de control în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de 3,52 milioane de lei. Inspectorii de muncă au depistat 172 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale, dintre care 20 erau din judeţul Arad. În domeniul relaţiilor de muncă, angajaţii Inspecţiei Muncii au efectuat 1.993 de controale, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de peste 2,94 milioane de lei, din care 2,4 milioane de lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 420 de angajatori. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.533 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi de 578.150 de lei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.